Transfer… whatever

Am şi eu o… mică nelămurire. La ce dracu’ folosesc stick-urile de 8 GB? Să explic şi motivul indignării mele. Am încercat să pun pe un stick nişte fişiere de 6 GB şi de 7 şi ceva şi n-a mers nici unul, tot îmi dă mesajul ăla idiot că nu e suficient spaţiu pe stick, deşi la proprietăţi îmi arată 7.50 liberi. L-am şi formatat şi nici o schimbare. Sau o fi ceva neregulă cu stick-ul? Oh well, ce posibilităţi mai sunt să transfer nişte date de pe o râşniţă pe laptop-ul meu, în afară de old winrar care ar sta vreo jumătate de zi să facă două arhive care să încapă pe dvd-uri?

UPDATE [Thanks, Stefan]: Pentru cine nu poate copia fişiere mai mari pe stick-uri, soluţia e format în NTFS file system. În Windows XP nu se poate face acest lucru standard, eu am găsit nişte indicaţii foarte bune aici.

Indicatoare… creştineşti

Ce-am văzut ieri pe drum? Într-unul din satele din apropiere de Iaşi (n-am reţinut exact care) se află un soi de… welcoming message, sau cum ar trebui să-i spun? Pe lângă clasicul “Bine aţi venit în comuna X” sau “Drum bun” care să zicem că e ok se află şi o urare foarte… creştinească “Dumnezeu să vă binecuvânteze!”. My first thought a fost că mă plimb printr-o biserică, nu pe drumurile publice. Pe urmă m-am gândit că astfel de mesaje ar fi binevenite şi alături de alte indicatoare care apar pe străzi. Iată câteva exemple la care m-am gândit eu:

Alte sugestii?

What’s spam?

De ceva vreme tot primesc email-uri de la un “expeditor” care se “numeşte” “Fumat sănătos” şi îmi recomandă “tigara electronică” (whatever that is). Nu întâmplător, toate mesajele pe care le-am primit până acum au ajuns la spam. Azi constat touşi, uitându-mă în josul paginii, că de-a lungul timpului acestea au fost greşit “depozitate”:

“Disclaimer: Acest mail nu este SPAM deoarece contine datele noastre de identificare si instructiuni pt dezabonare. V-a fost trimis pentru unul din urmatoarele motive: sunteti un partener al companiei noastre; va regasiti in baza noastra de date ca urmare a unei corespondente anterioare; adresa dvs de email a fost selectata dintr-o baza de date la care v-ati abonat; adresa de email a fost facuta publica de catre dvs prin vizualizari advertising online. Ne cerem scuze daca acest mesaj v-a fost trimis din greseala.”

Nu cred că e nevoie să spun că nu sunt partener al companiei respective, n-am corespondat, nu cred că m-am înscris în nici o bază de date din care să reiasă că m-ar interesa o astfel de ofertă şi/sau că aş fuma, iar advertising online? Come on! Ok, o fi vina mea că mi-a fost lene să trimit un email la adresa lor cu subiectul “dezabonare” şi că a fost mai uşor să-l şterg pur şi simplu, dar nu cred că asta-l face mai puţin spam. Ca să fiu mai sigură, am zis să văd ce ar putea intra în categoria “spam” şi iată ce am găsit aici:

“E-mail spam, known as unsolicited bulk Email (UBE), junk mail, or unsolicited commercial email (UCE), is the practice of sending unwanted e-mail messages, frequently with commercial content, in large quantities to an indiscriminate set of recipients.”

Nesolicitat? Check. Conţinut comercial? Check. Nedorit? Check. Despre destinatari… cred că la fel cum a ajuns la mine a ajuns şi la mulţi alţii (aici am totuşi unele rezerve faţă de validitatea “inferenţei” mele ) Therefore, check. Cu sau fără disclaimer, tot spam rămâne. Sau, cine ştie, poate că expeditorii utilizează un concept mai puţin permisiv de “spam”.

Cel mai tare m-a amuzat unul dintre motivele pentru a comanda “ţigara minune”: fac economie şi ies cu 30% mai ieftin. Probabil. Dacă iau de bun calculul lor, ar trebui să raţionez cam aşa: cum eu nu fumez, dau pe ţigări 0. Dacă aş cumpăra produsele lor, aş da 70% din banii pe care-i dă un fumător pe ţigări. Asta da economie!

PS: Da, ştiu că era de 1000000 de ori mai uşor să trimit email-ul cu “dezabonare” decât să scriu ditamai post-ul. Dar nu era la fel de amuzant.

Mine is here!

După cum spuneam, there it is. Pană la urma m-am hotarât pentru un Dell Studio1555. A venit surprinzător de repede având în vedere ca eu am făcut comanda joi seara şi sâmbătă a ajuns. Nu pot să spun mare lucru deocamdată pentru că nu m-am “jucat” prea mult cu el, decât că e muuult mai comod decât desktop-ul meu mai vechi (de fapt, asta era şi ideea). De acum rămâne de văzut ce joc instalez, să văd cum se mişcă. Să pun şi câteva poze…

How much?

O chestie la care m-am tot gândit zilele astea şi am zis că poate ar fi util să scriu şi pe blog. Cam în ce sumă ar merita să te încadrezi dacă vrei să-ţi iei un laptop mai fain? Eu aş avea disponibili cam 3000 RON şi aş putea să urc şi puţin peste. După ce m-am uitat însă la mai multe oferte am văzut că preţurile urcă destul de mult în funcţie de procesor şi că aş avea o configuraţie acceptabilă (as in HDD şi RAM) şi cu 2500 sau mai putin. Cred că ar trebui să menţionez că îmi trebuie pentru activităţi destul de diverse, însă n-aş exclude posibilitatea de a mai juca, din când în când, câte ceva. My first thought a fost un Dell Studio 1537, acum ma mai gandesc dacă merită să dau aşa de mult pe el. Any thoughts on this?

Un entry cam lung pentru… Snake!

Acum câteva zile mi-a picat în mână un model ceva mai vechi de telefon. Nici nu ştiu de ce, probabil de plictiseală, m-am gândit să văd ce jocuri are şi-am dat peste jocul cu care mi-am pierdut pe vremuri destule ore (din timpul programului de la şcoală !): Snake. Cred că nu e nevoie să fac precizări cu privire la regulile foarte sofisticate ale jocului: să conduci şarpele spre mâncare şi pe măsură ce se tot lungeşte să ai grijă să nu se “înoade”. Bineînţeles, n-ai ce complextiate să ceri de la un astfel de joc, mai ales pe bietul Nokia 3410 pe care îl aveam în vremurile mele “bune” (acum, dacă stau să mă gândesc, nici nu erau bune deloc). Însă, cumva, jocul acesta devenise emblematic şi probabil că că l-aş conisdera şi acum reprezentativ, dacă l-aş mai avea în telefon. Ce vreau să spun?

În condiţii normale, nimeni nu se apucă de butonat la telefon şi de zgâit la nişte semne cu greu inteligibile de plăcere. Nimeni nu efectuează nu ştiu ce manerve de fineţe şi nu stă cu ochii pe high scores: că ai făcut 900 de puncte, 1200 sau 2100 sau că ţi-ai depăşit propriul record. Pe de altă parte, atunci când te loveşte o plictiseală cruntă că nu ştii ce să mai faci, tocmai aceste lucruri migăloase şi extrem de banale par să te calmeze. Şi atunci observi că dacă mergi în zig-zag poţi să continui pentru mai mult timp “odiseea” şarpelui pe ecranul telefonului. Când te uiţi la scor şi vezi că l-ai depăşit deja, parcă uiţi că acum câteva minute îţi venea să te urci pe pereţi. Probabil că asta e ideea din spatele tuturor “joculeţelor” de pe telefoane, însă, cumva, pentru mine Snake a funcţionat cel mai bine.

Acum, când mă gândesc de câte ori m-am autodepăşit la Snake prin varii ore din timpul liceului, îmi dau seama ce reprize bune de plictiseală am suportat (şi dacă le-am suportat butonând, înseamnă că gestul meu n-a fost nici măcar eroic). Şi îmi mai dau seama şi că genul ăla de plicitseală nu m-a mai bântuit decât rareori, altfel aş fi găsit un echivalent pentru Snake. Asta înseamnă fie că realmente n-am mai fost supusă la acelaşi “tratament”, fie că acum am eu mai multă răbdare. Probabil e vorba de cea de-a doua variantă. Pe de altă parte, mă gândesc şi câtă răbdare îţi trebuie la Snake…

Şi ca să închei în forţă, voi spune că, într-un fel, “aptitudinile” pe care ţi le antrenează un joc ca Snake sunt, până la urmă, expresia unui mod de viaţă: acela al omului blazat, care stă şi ascultă lucuri care dacă nu-i dau cu simţul critic de pământ, trec cu mult pe lângă tot ce înseamnă acesta. Pentru că a sta şi a asculta tot felul de lucruri şi a te gândi, măcar aşa, într-o doară, că totul ar putea să fie şi altfel e un fel de automatism, aşa cum apeşi tastele sus-dreapta-jos. Sau, ca să fiu mai concisă, aş putea să întreb dacă aţi auzit vreodată pe cineva spunând cu entuziasm “Ce-aş juca un Snake!”.

Burning sky

De data asta m-am gândit să pun nişte poze pe care le-am făcut într-o dimineaţă (like foarte-foarte devreme, ceva de genul 5:30). Don’t ask.

Asta e preferata mea: norii uşor împrăştiaţi parcă trasează nişte linii transversale, iar cenuşiul închis, sumbru contrastează cu cerul auriu. La început mi s-a părut că antena din dreapta e cumva în plus, acum îmi dau seama că desprinde peisajul de atmosfera de vis care încearcă să se instaleze. Nu-mi vine să cred că vorbesc atât de… poetic azi.

Aici am vrut să prin şi o parte din ceea ce se vede în depărtare. Din păcate, priveliştea nu-i deloc spectaculoasă de unde am făcut eu poza. Mi s-au părut frumoase “petele” roşiatice de sus.

Aceeaşi privelişte ca în prima poză, cu mai puţin zoom şi dintr-un unghi uşor diferit. Mi se pare că aibia aici se observă atmosfera matinală.

Revista de Filosofie Analitică 3.1

Via Calculemus! am aflat că RfA a ajuns la numărul 3.1. Deocamdată am apucat doar să mă uit puţin pe ce conţine, cu excepţia unui singur articol, pe care-l ştiam dinainte. Nu ştiu, totuşi, dacă ar trebui să spun mai multe despre asta, pentru cei care nu şi-au dat seama despre ce-i vorba. La publicaţii şi evenimente, pe de o parte m-am bucurat să văd că s-au mai scris/tradus lucrări pe teme de filosofie analitică, pe de alta, am observat că nu a fost consemnat nici un eveniment. Ar mai fi consideraţiile pe marginea istoriei filosofiei şi a unor filosofi precum Hegel sau Derrida din interviul cu Graham Priest, care nu sunt tocmai pe placul meu, aşa că nici de astea nu mai zic nimic.  :)

“Hommo” cogitans şi contribuţiile sale excepţionale…

Acum vreo câteva zile am dat peste articolul ăsta. Povestea nu mi s-a părut surprinzătoare: un caz de plagiat, o editură obscură, presupusele merite ale autorului etc. Pe scurt, este vorba de cartea “Toleranţa în filosofia lockeeană” semnată Ştefan Nemecsek în paginile căreia se regăseşte în întregime conţinutul unei lucrări de licenţă susţinute de altcineva la Universitatea “Babeş-Bolyai” în 2004. Singurul lucru ciudat e că o personalitate atât de “multilateral dezvoltată” (după cum se va vedea în continuare…) a găsit de cuviinţă să plagieze tocmai o lucrare de licenţă.

Via Mad Hatter am aflat de existenţa unui articol elogios la adresa aceleaşi personalităţi culturale marcante:

“Filologul, filosoful şi psihologul vulcănean de certă valoare, Ştefan NEMECSEK…”

Câteva rânduri mai jos aflăm că nu este numai filolog, filosof şi psiholog, ci şi jurnalist şi inginer. Un veritabil om universal.

Mai departe, urmărind aprecierile pe marginea lucrărilor de filosofie şi trecând peste temele eterne şi actuale şi stilul “catchy” al autorului  aflu că…

“Cel mai incitant capitol din „Controverse…”, este dedicat fenomenologiei şi hermeneuticii la Husserl şi Hiedegger, unde Ştefan Nemecsek este  semioticianul invederat  de analistul operei lui K.R. Popper. „Controverse filosofice” este o contribuţie excepţională în filosofia românească, o sinteză lucidă a  religiilor şi filosofiei pe itinerariile istoriei umanităţii, a lui Hommo Cogitans, a Fiinţei ce răsare  ciclic, din propriile-i amurguri… “

Despre cea de-a doua propoziţie îmi permit să nu spun nimic, pentru că merită să fie savurată în toată splendoarea ei de către orice homo (sic!) cogitans. În legătură cu prima, totuşi, oricine a răsfoit o carte de istoria filosofiei, cred că ar avea unele nedumeriri. Ce treabă are fenomenologia cu semiotica şi cu opera lui Popper? Probabil că e vorba de altă “sinteză lucidă”… Mai mult, numele lui Heidegger arată cam ciudat, nu? Bine-bine, caut eu nod în papură şi nu e decât un typo. Ok, dar nu ştiu totuşi nu ştiu de ce acelaşi “typo” se regăseşte şi câteva rânduri mai jos…

Poate că amprenta formativă transpare mai ales din şcolile marilor  germani  şi austrieci ( Nietszche, Jung, Freud, Hiedegger, Popper, etc.) – ai secolului XX.

Pe lângă “Hiedegger” mai dăm aici de altă personalitate de care eu n-am auzit: “Nietszche”. Sau “Nietzche”, cum era scris mai sus? M-am gândit că de Nietzsche nu putea fi vorba, de vreme ce a scris până în 1888 şi murit în 1900, iar în propoziţia respectivă se vorbeşte de marii gânditori ai secolului al XX-lea…

Cum n-am mai avut răbdare să citesc în continuare elogiile şi pasajele exegetice revelatoare din toate filosofiile&religiile&psihologiile etc etc umanităţii, voi sări direct la concluzie:

Iată un Profesor ce continuă a-şi relua studenţia, ca pe un superb şi roditor travaliu al cunoaşterii, din care ni se dăruie şi nouă! Căci majoritari sunt încă „studenţii” la umbra lungă a massificării, umbră zdrenţuită peste decenii, adică studenţi „la fără-frecvenţă”, ori la „seral”! Dl. Nemecsek este  o personalitate  emblematică, un model şi un modelator de care nu doar cei apropiaţi zonal au nevoie.

Aşadar, dl. Nemecsek este atât un Profesor emblematic, cât şi un Student autentic, la “zi”, aşa cum rar se mai întâlnesc astăzi, din pricina fenomenului “massificării”. Mai rămâne, desigur, o întrebare (profund filosofică!): cum poţi să fii “la zi” dacă eşti înmatrciulat în acelaşi timp la trei instituţii diferite, profiluri diferite şi localităţi diferite, pe deasupra?

Câteva lucruri despre Might and Magic VII

Pentru că am vrut să joc un RPG fain ca pe vremuri m-am gândit să mă apuc (nici nu mai ştiu a câta oară) de preferatul meu all-time: Might and Magic VII. Deşi l-am început de atâtea ori nu-mi amintesc să-l fi adus până la sfârşit în varianta “evil”, aşa că tocmai asta m-am gândit să fac acum. Prima problemă care apare când e vorba de un joc de prin 1999 e cum merge pe XP. Simplu: instalezi, pui Mok’s patch et voila.

Am început cu Emerald Island, si cu monstri care de care mai amuzanti: dragonflies, şobolani, păianjeni, lilieci, şi, cel mai “periculos” Sal Sharktooh, care nu mi-a pus mari probleme, pentru că am sustras (as in, nu l-am luat pe cale paşnică ) wand-ul cu fireball de la Mister Malwick. N-am reuşit să omor dragonul (de asta luasem wand-ul in the first place) şi nici nu cred ca se poate. Ar fi si interesant, de la sobolani şi dragonflies să omori ditamai dragonul. După acest quest de început am “curăţat” castelul şi împrejurimile, m-am luptat cu troglytes şi copaci după care m-am apucat să caut comorile din mormintele bântuite ale dwarf-ilor. Nu ştiu de ce mai mereu am început cu questul ăsta, poate şi pentru că, după vizita deloc uşoară la început, nu mai ai probleme… erm financiare: poţi cumpăra ce spell-uri vrei, să-ţi antrenezi personajele în varii skill-uri etc.

Şi dacă tot am zis de persoanje, să spun şi ce party am ales si de ce l-am ales astfel:

1. Knight. Carne de tun si damage dealer. Dupa ce l-am facut master la sabie si are doua sabii face de departe cel mai mult damage. As fi putut sa aleg paladin, insa ultima data cand am jucat nu mi-a plăcut ca ajunge grandmaster la puţine skill-uri si nu e asa de puternic la melee. Avantajul ar fi fost insa ca aveam un healer de rezerva, cu expert la body magic era chiar ok. Altă variantă ar fi fost monk, care deşi îţi dă bătăi de cap la început, e destul de puternic pe urmă. Însă cum mie îmi place să umblu dupa armuri strălucitoare şi arme nemaiîntâlnite, pur şi simplu n-am putut să joc cu clasa asta mai mult de o dată.

2. Archer. Nu stiu daca e cea mai buna alegere, insa am vrut, pe de o parte sa am un grandmaster la arc, pe de alta sa am perception mare. Dezavantajul major fata de celelalte optiuni, ranger si thief e ca e varză la disarm trap, aşa că mi-am făcut o mulţime de nervi cu deschisul cutiilor, mai ales când îmi murea tot party-ul. Cu ranger am jucat o data pană la sfârsit şi am avut cam aceleaşi nemulţumiri ca la paladin: poate să facă multe, dar se specializează în puţine. De ce n-am ales, totuşi, thief? Probabil pentru că skill-ul stealing e absolut inutil în MM7.

3. Cleric. Pentru că e cel mai bun la heal şi poate să devină grandmaster la mai multe skill-uri decât druidul. În afară de asta, poate învăţa light sau dark magic, ceea ce e un avantaj enorm. Dezavantajul e că poate ajunge cel mult expert la alchimie, iar în MM7 alchimia e chiar faină: de la combinaţiile multicolore de potiuni la “puzzle”-urile pe care le ai de rezolvat ca să faci cea mai puternică poţiune. Nu m-am mai preocupat de alchimie tocmai pentru că am făcut asta în mai multe rânduri şi mă cam săturasem.

4. Sorcerer. Un must have pentru orice party, de fapt, cred că e singura clasă la care nu există nici un substitut acceptabil. La început este foarte vulnerabil şi spell-urile nu sunt cine ştie ce, devine însă din ce în ce mai puternic. Deja, când ajunge master la water şi air magic îţi uşurează muuuult jocul cu town portal, fly şi invisibility. Să mai zic şi de spell-urile de la light/dark magic?

Poate o să mai scriu câteva entry-uri cu chestii de prin Might and Magic 7 (like useful skills, cum se trece mai uşor de un dungeon, cum evoluează diferite clase etc) însă mă gândesc şi că nu se mai apucă nimeni să joace un joc de 10 ani, oh well. A, să nu uit să zic că am pus şi trei screenshot-uri pentru cei care vor să-şi facă o idee cum arată.