Sunt licenţiată!

Ieri am încheiat şi ultimul, poate cel mai important, “eveniment” din facultate: susţinerea licenţei. De acum pot să zic că sunt licenţiată în filosofie şi mi se pare că sună foarte fain. Şi deocamdată chiar nu vreau să aud poveşti de genul că de fapt sună mai bine “licenţiat în blah-blah-blah & whatever etc” (aka nume noi si pompoase pentru aceleasi profiluri expirate), pentru mine sună mult mai bine “filosofie”. Dar văd că deja o dau în chestii relativiste.

Bineînţeles, mai importante decât titlul propriu-zis sunt lucrurile pe care le-am învăţat în decursul perioadei în care m-am ocupat cu filosofia. Şi de asta spuneam că licenţa e sau, mă rog, ar trebui să fie, cea mai importantă etapă. În ceea ce mă priveşte, cred că cele mai multe lucruri le-am învăţat în timpul cât am lucrat la licenţă: să am o grilă de lecturi, să analizez felurite argumente, să adun ideile care mă interesează şi să încep să scriu, să-mi susţin propriile idei şi să realizez o lucrare unitară de un număr destul de mare de pagini. Pe de altă parte, toată chestia cu susţinerea şi notarea şi mai ales cum se fac/coordonează de obicei licenţele explică cel puţin o parte din calităţile “remarcabile” ale absolvenţilor de facultăţi care ar trebui să te înveţe cât de cât să scrii ca lumea şi să ştii să argumentezi în favoarea unor idei. Şi pentru că n-am chef să spun o poveste întreagă o să zic ce mi s-a părut aiurea şi ce mi s-a părut ok.

Să încep cu părţile nasoale:

- faptul că o lucrare la care am muncit aproape un an (sau mă rog, jumătate de an dacă ar fi să condensez timpul efectiv cât m-am ocupat intensiv de ea) este evaluată, după o prezentare si răsfoire de 10 minute

- senzaţia constantă că vorbeşti la pereţi şi că ai putea să spui orice prostie că nu te ascultă/înţelege nimeni decât, poate, coordonatorul

- că aproape toate întrebările pe care le-am primit ar putea concura pentru titlul la “cea mai pe lângă întrebare”

- că cea mai mică notă a fost 8 şi ceva, come on, înseamnă că am fost un an genial

- că a trebuit să stau vreo jumătate de zi în picioare pe holurile în care deja pot să zic că mă simt ca acasă. Nu puteam să mă aşez pe scări sau prin alte locuri “clasice” că na, mă îmbracasem elegant şi nu “dădea bine”.

Şi părţile faine:

- că a fost mult mai ok decât la examene. I mean, e ca şi cum ai da un examen la care îţi alegi tu şi tema şi disciplina. Cool.

- că, deşi s-au pus note foarte mari, s-a făcut un fel de departajare

- cum mi-a luat coordonatorul apărarea şi câteva lucruri pe care le-a spus

- că am terminat facultatea

La cel din urmă punct m-aş mai gândi probabil dacă n-aş şti că mă mai aşteaptă destui ani de şcoală şi că încă nu mă gândesc la “piaţa muncii”. Şi o chestie amuzantă a fost că ne-au întrebat nişte studenţi care nu ştiu ce treabă aveau pe acolo dacă avem examen în sala lângă care aşteptam. Eu le-am spus că avem licenţa şi se uitau cam ciudat la noi, cu un fel de respect si/sau uimire. Ar trebui să spun şi despre ce am scris în lucrare? I guess not.