Don’t try this at home (2)

Mai precis, în timpul sesiunii. Nu e tocmai înţelept să te duci să erm… studiezi la bibliotecă şi să ajungi prin împrejurimi.

PS: Să vedem cine se prinde ce înseamnă în acest caz ”împrejurimi”.

Care e cea mai cretină formă de evaluare?

Post inspirat de unele porcării pe care le am de făcut pentru şcoală. Mi-ar plăcea să văd şi câteva motive pentru alegerea făcută.

În ceea ce mă priveşte, aleg fără să stau pe gânduri “portofoliul”. De ce?

1. Conduce la o risipă îngrozitoare de resurse: numai câte foi şi cerneală/tuş se duc.  Să nu mai zic de cât muncesc cei care îl fac “pe bune” (dacă există astfel de oameni, that is). Şi, asta ştie toată lumea, nu le citeşte nimeni. Nu mai bine, decât dosare întregi, duci 4-5 foi pe care să le fi scris tu şi care să fie evaluate în mod corect?

2. Evaluarea se face după criterii foarte superficiale: cât e de gros dosarul, cât de frumos scrie “autorul” (dacă trebuie făcut de mână – da, scrisul meu de mână e groaznic ), cum sunt dispuse foile, ce lucruri se întâmplă să sară în ochi etc.

3. Realizarea unui portofoliu nu antrenează nici un fel de aptitudini uimitoare: doar să iei de ici, de colo câteva chestii şi să le pui într-o formă, chipurile, atractivă.

4. La disciplinele unde “evaluarea prin portofoliu” se face în mod constant elevii/studenţii sunt paraleli cu materia propriu-zisă.

Alte păreri?

Câte… *whatever*?

Pe altă cale, ajung la ce spuneam mai devreme… şi anume la chestia cu numărul notelor de subsol. Cineva a ajuns la mine pe blog câutând “câte note de subsol trebuie să fie în licenţă”. Nu ştiu câte trebuie să fie, ştiu, în schimb, că lucrarea mea are 111 (ce număr fain ). Şi apropo de asta, numai mie mi se pare partea cea mai lousy aceea când trebuie să revezi tot ce ai scris încă o dată şi să “vânezi” typos, litere lipsă, spaţii în plus, virgule lipsă etc etc? După ce citesc o pagină, maxim două, toată atenţia mea pentru detaliile astea dispare, oh well…

Crappy Windows or crappy hdd?

Care o fi cauza pentru care din senin ajunge să-ţi “crape” Windows-ul (as in, calculatorul porneşte normal, dar când e să se încarce Windows-ul se restartează)? Ultima dată mi s-a întâmplat asta… ieri. Şi a fost varianta mai “heavy”, adică a trebuit să dau format la C ca să pot să-l mai instalez o dată. De obicei, mergea să bag două sisteme de operare pe aceeaşi partiţie (în caz că mai voiam să salvez nişte date de pe C), acum am pierdut câteva chestii de pe care nu le mai aveam în altă parte. Acum C îmi apărea “unknown”, “damaged” or whatever şi mă întreb dacă o fi vreo chestie cu hard disk-ul… Oh well, morala e să nu-ţi laşi niciodată datele salvate numai pe hard.

Un comentariu ciudat

Astăzi am văzut că aveam un comentariu la “Spam” care aştepta să fie moderat. Având în vedere că primesc destule spam-uri, nu mă aşteptam la ceva diferit, but still. Comentariul, care ar fi trebuit să apară la post-ul anterior, arată cam aşa:

Scandalul în artã este un concept la fel de important ca auctorialitatea, originalitatea sau canonul estetic. Mai precis este un produs direct al artei europene. Acuzaþiile de blasfemie sau de derapaj estetic au punctat aproape toate momentele artei post-renascentiste. Douã sînt marile direcþii dupã care se produc disputele: în jurul unor criterii interioare artei sau în funcþie de criterii exterioare ei, de obicei etice. Ambele direcþii sînt doi fermenþi decisivi în devenirea artei ºi, dupã pãrerea mea, reprezintã douã funcþii absolut esenþiale într-o societate deschisã ºi laicã.

Ce mi se pare ciudat? Nu are decât un link (la autor şi nu în comentariu) şi nu are nici o legătură (sau cel puţin eu nu văd nici una) cu ceea ce postasem eu. Şi totuşi, trimite către alt blog şi pare să fie semnat cu un nume real. N-aş spune totuşi că adresa de email e reală. Şi tot mă întreb what’s the catch? La numărul impresionant de vizitatori pe care-l are, blog-ul meu nu mi se pare a fi locul cel mai bun pentru a-ţi face reclamă…

Random keywords…

Cineva a ajuns la mine pe blog căutând, mai mult sau mai puţin, un referat pentru facultate care să conţină argumente în favoarea creaţionismului. Sau cel puţin aşa am înţeles eu din keywords. Partea funny este că… nu există astfel de argumente. I challenge you to say otherwise.

Tot din seria “cum ajunge lumea la mine pe blog” am mai văzut câteva căutari de gen “lucrare de licenta”. Se pare că încă se mai caută “oferte”, cât mai avantajoase dacă se poate.

Don’t try this at home (1)

Dacă eşti “fericitul” posesor al unei perechi de ochelari să nu-i laşi niciodată pe noptieră. Mai ales dacă pe aceeaşi noptieră mai setezi telefonul pe alarmă şi urmează să sune, să-l opreşti repede, că doar sunetul alarmei e foarte plăcut şi relaxant etc.

PS: De data asta ai mei n-au păţit nimic, but still, numai ideea că s-ar fi putut să-i culeg de pe sub pat (sau mă rog, ce-ar mai fi rămas din ei) gives me the creeps.

New Widget

Din seria “ce modificări mai fac pe sidebar” m-am gândit şi eu să adaug Live Traffic Feed. Just to see how it works, mai ales la numarul “impresionant” de vizitatori care se uită pe blog-ul meu…

Cum să te lungeşti cu scrisul

De ieri scriu (cu pauze lungi şi dese ) la un referat şi nu ştiu cum să trag de fraze ca să le mai lungesc să ajung la limita minimă. Şi m-am gândit că ar fi util un “ghid” pentru a ajunge mai uşor la limita respectivă, mai ales dacă ai un referat la o materie care nu te pasionează de nici o culoare, în care n-ai nimic relevant de spus, n-ai citit mai mult de 50-100 de pagini în domeniu etc. Nu vrei totuşi să dai copy-paste pentru că e cam riscant şi pentru că referatele făcute în felul ăsta sunt proaste spre foarte proaste şi, deh, tu vrei o nota bună. Ce “strategii” am găsit până acum:

1. Scrii numele full al autorilor despre care vorbeşti în referat. Metoda poate fi foarte eficientă pentru autori ca Georg Wilhelm Friedrich Hegel (dar şi puţin cam riscantă), eficientă pentru autori precum Charles Sanders Peirce, neglijabilă pentru nume ca Immanuel Kant sau de-a dreptul inutilă dacă vorbeşti de Aristotel, de exemplu.

2. Dai citate cât mai lungi. O propoziţie-două în plus nu strică, chiar dacă nu exprimă cine ştie ce informaţie relevantă.

3. Faci la început nişte precizări, chipurile, foarte importante la care tot revii pe parcursul referatului (“După cum spuneam şi la început,…” etc).

…

(Rămâne să mai completez entry-ul ăsta pe măsură ce “descopăr” alte “metode”.)

Wee, mi-am gasit lucrare de licenţă…

…NOT! Zilele trecute nu ştiu pe ce site-uri mă tot uitam eu şi am văzut în spaţiul destinat reclamelor vreo trei link-uri de unde ai putea să… achiziţionezi lucrarea de care ai nevoie. Am zis să arunc şi eu o privire, să văd cum funcţionează “industria” asta. Nimic sofisticat: vedeai acolo nişte titluri şi specializarea la care ar merge sau unde fuseseră deja predate, cine ştie… Dacă voiai detalii, mergeai mai departe, la cuprins. Cuprins care mie, ca nespecialist în economie/drept/ştiinţe politice/ce mai era pe acolo nu-mi spunea nimic. Bine-bine, s-ar putea spune, dar cei care chiar vor să le cumpere se şi pricep la domeniile astea. Totuşi, nu ştiu de ce am anumite îndoieli privitoare la cât de “specialist” este “publicul ţintă”… Unde m-am uitat eu, plata se putea face prin mai multe modalităţi, iar lucrarea ajungea instant, prin email… nice. 

Mă gândesc totuşi că s-ar putea însă să existe multe surprize pentru “cumpărător”… Probabil că, pe lângă titlu, cuprins şi număr de pagini ar trebui menţionate şi alte detalii esenţiale, precum numărul de cărţi din bibliografie, numărul de cărţi care sunt menţionate/folosite  în lucrare, câte note de subsol sunt (chestia asta chiar am auzit-o de la cineva…), cât la sută e scris pe bune şi cât e copy-paste, de unde e dat copy, eventual şi posibilele “omisiuni” în materie de gramatică sau ortografie. În felul ăsta, cumpărătorul ar avea mai puţine şanse să ia ţeapă.

Şi am uitat ce era mai important, că n-am găsit nici o lucrare pentru facultatea mea, oh well… Se pare că “filosofii” n-au spirit de “întreprinzători”.