Logică versus “educaţie pentru societate”

În urmă cu ceva timp îmi exprimam indignarea faţă de măsura “strălucită” a Ministrului Educaţiei şi Cercetării de a elimina orele de logică din liceu. Între timp am văzut că încă mai există voci care încearcă să se opună acestei măsuri. Am adăugat şi eu un banner către blog-ul Logica e bună. Voiam însă să mai spun câteva lucruri în plus despre această problemă.

De la ideea de a elimina logica s-a ajuns la o măsură mai puţin drastică, aceea de a o înlocui, cu o disciplină care să poată fi predată tot de profesorul de logică, aşa numita “educaţie pentru societate”. Ce naiba o fi aia “educaţie pentru societate”, numai miniştrii noştri ştiu. Şi aş merge mai departe, prin a spune că nici ei nu ştiu de fapt, ştiu doar că logica e prea grea, demodată, incomodă sau ceva de felul ăsta. Pe de altă parte, lipsa acestei informaţii este irelevantă, doar elevii se înscriu la licee după eticheta “mate-info”, “ştiinţe sociale”, “filologie”, “ştiinţe ale naturii” şi aşa mai departe, nu după un plan de învăţământ sau orar care le-ar fi prezentat. De altfel, acest lucru ar fi imposibil din principiu, de vreme ce în fiecare an se operează tot felul de schimbări la aceste documente oficiale. La fel se întâmplă şi în învăţământul superior, unde viitorii studenţi iau de bun numele pe care îl poartă o anumită specializare sau, în cel mai bun caz, se uită la disciplinele care apar în planul de învăţământ. Dacă s-ar uita la fişa cursului cu acelaşi nume, să zicem, la trei facultăţi diferite, ar avea mari surprize. Să nu mai zic de surprizele pe care au când compară fişa cursului cu ceea ce se întâmplă efectiv la facultate.  Punctul comun al acestor exemple mi se pare caracteristic pentru învăţământul românesc: ne jucăm cu numele şi nu avem nici o treabă cu elementele esenţiale.

Strict terminologic vorbind (pentru că în momentul de faţă nici nu putem vorbi altfel), ne putem întreba: de ce educaţie pentru societate şi nu logică? N-am avut de-a face decât tangenţial cu elemente de pedagogie, însă un lucru destul de important pe care l-am înţeles este că pentru anumite componente ale educaţiei nu ai nevoie nici de discipline speciale, nici de “tirania” unei discipline oarecare. Concret spus, educaţie intelectuală se poate face şi la matematică, şi la istorie, şi la limba română. Şi nici nu există o disciplină specială “educaţie intelectuală”. Ar fi şi absurd să fie altfel. La fel se întâmplă şi cu educaţia estetică sau morală. De ce această “educaţie pentru societate” ar trebui să aibă un statut special? Oare la orele de logică elevii nu învaţă şi lucruri care să-i ajute în societate? Sau nu învaţă destule lucruri despre societate la discipline precum istorie sau filosofie? Ce se întâmplă dacă facem educaţie pentru societate şi nu logică? Dispare componenta intelectuală. Pe de altă parte, cine are nevoie de oameni care gândesc corect?

 Sper să revin cu mai multe observaţii atunci când se va trece de stadiul “terminologic”. Ceea ce este improbabil să se întâmple.

Huh?

Zilele astea am văzut prin blogosfera tot felul de “informaţii alarmante” despre cutremure, catastrofe, sfarşitul lumii şi alte poveşti de astea. După titlul unui post care era în topul entry-urilor de pe wordpress, mă întreb şi eu ce naiba o fi ăla “prezicător de cutremure”. Şi dacă sintagma “fals prezicător de cutremure” nu-i cumva pleonasm…

“Urări” care mă scot din sărite

Există nişte cuvinte, sau mă rog, combinaţii de cuvinte pe care nu le pot suporta. Una dintre ele este (da, aţi ghicit) “Paşte fericit”. Formula asta mă duce mereu cu gândul la verbul “a paşte” şi, în continuare la sentimentul de erm… fericire al ierbivorului. Rezultatul este că nu folosesc niciodată această urare. Tot încerc să evit asocierea asta de cuvinte, însă îmi ies formulări destul de stângace şi trase de păr. Bine, nu sunt eu omul care se grăbeşte să facă urări cu ocazia “Sfintelor Sărbători”, însă dacă primesc, trebuie să zic ceva înapoi, măcar din politeţe. Şi nu, nu vreau să spun “Paşte fericit”. Deja am făcut un sacrilegiu că am folosit de două ori “urarea” asta în şase rânduri. În fine, ideea era ce alternative există?

Mai buni şi mai (ales) înţelegători

Întrebările mele preferate de zilele astea: “ai ţinut post?”, “ai fost la biserică?”, “te duci la înviere?”. Bineînţeles că am răspuns la toate cu un “nu” cât se poate de rece, ca să nu mai las loc altei întrebări, la fel de “oportune”: “de ce?”. N-am fost scutită touşi de “prelungiri” ale discuţiei precum “eu merg în fiecare an la înviere.” Da, şi? Ca şi cum s-ar aştepta la vreo justificare din partea mea că n-am mers/nu merg/nu voi merge. Eu chiar n-am chef să mă justific faţă de chestii de astea. Dimpotrivă, cred că mai degrabă cei care se grăbesc să se intereseze de soarta mea sunt datori cu explicaţii.

În general, nu-mi place să fac cine ştie ce tam-tam cu privire la convingerile mele privitoare la tradiţiile creştine, dar astfel de oameni efectiv te obligă să-i ironizezi în cel mai bun caz, în cel mai rău, să te iei de ei. Cât de lame poate fi faza asta: dacă zic că mă duc acasă să mănânc ceva nu se poate să nu mă întrebe ce mănânc şi n-are rost să mint, nu? O să aud pe urmă o judecată “inocentă” cum că ar fi post. Chiar îmi e greu să înţeleg dacă oamenii care fac faze de astea, le fac din pură “inocenţă” sau din “bunătate” (pentru că trebuie să fim mai buni, mai credincioşi şi mai interesaţi de cei din jur, nu?) Oricum, după cum arată “discuţiile” despre care spuneam mai sus, calitatea lor morală (şi implicit “bunătatea” pe care o invocă în aceste zile) lasă mult de dorit. Să mai zic ceva şi de latura intelectuală? De exemplu, despre raţiunile pentru care aş putea să accept un regim alimentar pe care mi-l recomandă nişte “experţi” în domeniu? Având în vedere că totuşi trebuie să fim mai buni şi mai înţelegători etc, mă opresc aici cu “meditaţiile”… până la următoarea întrebare “revelatoare”.

O chestie ciudată

Pasărea din poza de mai sus e un papagal? Dacă da, tot mă întreb ce-o fi căutând prin parc.  Sau a scăpat de pe undeva? Îmi pare rău că n-am reuşit s-o prind mai de aproape, atât îmi mergea zoom-ul, iar dacă mă apropiam mai mult se întampla ca în poza urmatoare…

Şi dacă tot vorbeam de păsari pe care le-am prins azi prin poze mai pun una mai uşor de identificat.