Retrospectivă 2008

Am văzut de curând retrospectiva oferită de newsletter-ul cu informaţii despre activitatea filosofică din România. M-am uitat cu mai multă atenţie să văd dacă pe parcursul acestui an am ratat lucruri care s-ar putea să mă intereseze. Până la urmă sunt prea puţine, dar asta e altă poveste. Să vedem totuşi ce lucuri mai notabile a oferit 2008 pentru cei interesaţi de filosofia analitică în spaţiul românesc…

La volume publicate în ţară am dat peste un număr impresionant de trei cărţi, dintre care una e reeditare. Una este Dreptate sau moralitate? O introducere în filosofia politică a lui John Rawls coordonată de Ovidiu Caraiani. De vreme ce nu dispunem încă de o traducere a operei fundamentale a lui Rawls, o introducere şi câteva fragmente sunt binevenite. Celelalte două cărţi sunt Gânditorul singuratic. Critica şi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein şi Cognitio de Mircea Flonta.  Pe prima n-am apucat să mă uit încă. Din fericire pentru cei interesanţi de Wittgenstein,  se poate spune că este unul din puţinii filosofi analitici din care s-au făcut mai multe traduceri şi studii. Pe cea de-a doua am citit-o în ediţia veche şi mi s-a părut o introducere bună în probelmele epistemologiei, am văzut că noua ediţie aduce şi o serie de completări. Cam atât la cărţi publicate în ţară. La publicaţiile de peste hotare ar fi Logique, argumentation, interpretation de Constantin Sălăvăstru.

La traduceri se pare că situţia e… cam aceeaşi: trei cărţi. Una din ele este o nouă ediţie a Structurii revoluţiilor ştiinţifice. Dacă nu mă înşel (şi ar fi bine să mă înşel…) este singura carte de filosofie a ştiinţei publicată în ultima vreme. Şi când zic “ultima vreme” nu mă refer numai la 2008. În fine, probabil că o să şi cumpăr cartea, pentru că n-am mai găsit ediţia cealaltă, lansată prin 1999 iar cea pe care am citit-o era, parcă, de prin ‘70 si ceva. Alta ar fi Introducere în teoria cunoaşterii de Herbert Schnadelbach, o carte pe care o am şi am citit-o. După cum o spune şi titlul, este vorba de o carte introductivă care clarifică unele concepte şi probleme ale teoriei cunoaşterii. Din nou, este vorba de una din relativ puţine astfel de introduceri disponibile publicului românesc. În sfârşit, după cum spuneam în alt post, mai este o carte, să-i zic , de graniţă, Viitorul religiei: solidaritate, caritate, ironie de Rorty şi Vattimo.

Ce am mai văzut? Am aflat de existenţa unei reviste, Logos Architekton a cărei tematică, logică şi filosofia ştiinţei, mi se pare mai interesantă decât a altor reviste româneşti de filosofie… La capitolul conferinţe am văzut tot vreo 3-4 relevante pentru filosofia analitică. După cum era şi firesc, dintre toate (as in toate conferinţele nu numai din cele care mi s-ar fi părut interesante) nici una nu a avut loc în oraşul în care îmi pierd timpul studiez. Pe de altă parte, se pare că sunt mai multe reviste intrenaţionale de filosofia minţii, filosofia  limbajului sau metafizică cu participare românească: Acta Analytica, Philosophical Explorations, Mind, Linguistics and Philosophy, The Review of Metaphysics şi Synthese.  Acest lucru cred că ar trebui să de de gândit tradiţiei “continentale” care pare să facă legea prin România.

Ca să concluzionez, m-am gândit să fac o comparaţie cu apariţiile mai curând, să le zic, interdisciplinare. În ceea ce priveşte creştinismul, spiritualitatea, religia (nu că aş avea ceva cu astfel de teme, doar că sunt, propriu-zis, în afara filosofiei) s-au publicat vreo 13 volume şi 24 de traduceri. Impressive, huh? Bineînţeles, se pot face şi altfel de comparaţii cu publicaţiile dedicate filosofilor români sau studiile de istoria filosofiei, care  oricum sunt mai bine reprezentate. Pe de altă parte, am văzut şi domenii care stau mai rău. De exemplu, n-am văzut în toată lista nici o carte de logică publicată/tradusă în ţară.  Nu ştiu dacă în condiţiile acestea ar trebui să ne mai mire de ce anume trece drept filosofie pe la noi.

5 Răspunsuri la “Retrospectivă 2008”

  1. Stefan spune:

    Din păcate, am nişte cârcoteli de cârcotit, pen’că situaţia e şi mai albastră decât pot înţelege oamenii din articolul tău. Astfel,

    (1) SRS e aceeaşi traducere a lui Radu Bogdan cu acelaşi studiu al lui Flonta din 1975! Numai în România reeditarea unei traduceri vechi de peste 30 de ani a unei cărţi vechi de peste 45 de ani constituie un eveniment editorial…

    (2) carte în care Rorty discută cu Vattimo NU este o carte de filosofie analitică.

    (3) nu cred că mai era nevoie de încă o revistă românească de filosofie analitică, în condiţiile în care să tot fie vreo 23 de filosofi analitici în ţară (nu includ aici studenţii). Deja SRFA publică 2 reviste (mult prea mult). Mă tem să nu fie un desant asupra ISI al Armatei a XVII-a Transilvania.

    (4) La publicaţii “cu participare românească”, continentalozaurii stau cel puţin la fel de bine (vezi doar cât bagă la Springer eminenta aretéloagă copoviană).

    (5) în ce priveşte contribuţiile “interdisciplinare”, dacă luna viitoare au să anunţe cumva publicarea aberaţiilor lui Puric, nu ştiu ce fac…

  2. Elena spune:

    Despre SRS: Nu stiam ca nu e nici o diferenta, pentru ca n-am apucat sa ma uit pe carte iar informatiile oferite online de Humanitas sunt… rudimentare. Se pare ca pana la urma n-o mai cumpar. Cred ca totusi reeditarea unei traduceri vechi este un eveniment pana la urma avand in vedere ce bine stam si la reeditari. De exemplu, “Eseu asupra intelectului omenesc” a lui Locke a fost tradus prin ‘67, parca, si nu exista o a doua editie. “Logica cercetarii” a lui Popper n-a fost reeditata de prin ‘80 si ceva, daca tot ziceam de filosofia stiintei. Si exemplele pot continua… Am cautat acum si am vazut că se considera un eveniment faptul că lucrarea a fost, totusi, tradusa in 76. De parca acum am fi in 1976…

  3. the mad hatter spune:

    Hmmm… Vad ca apar indexate articole ale lui Istvan Aranyosi care preda in Turcia, am inteles eu. E corect?

  4. Stefan spune:

    @ Mad hatter: da, dacă te uiţi la lista autorilor în viaţă ai să-l găseşti şi pe István, şi pe Radu Bogdan, si pe Sorin Bangu (care predă la Cambridge, dar nu i-au indexat articolele, se pare; sau nu ţin minte eu). Nu e inclus Gabriel Sandu însă (nu ştiu de ce. Eu le-am trimis mai demult o listă cu diaspora analitică – adrese de mail şi pagini personale – poate i-au contactat şi unii dintre ei nu au răspuns).

    @ Elena: E bine că se reeditează, dar poate mai bine ar fi să se re-traducă. Nu ţin minte cum e tradus Locke, dar alţi clasici ştiu sigur că sunt inutilizabili (de ex. traducerea Bagdasar & Moisuc din CRP, sau traducerile din Descartes). Problema e următoarea: marile edituri “culturale” (Humanitas, Polirom) nu scot bani din buzunar pentru “prostii”. De aceea preferă să publice traduceri ale unor cărţi intrate în domeniul public (= gratis), ca cele ale lui Russell. E semn de mare şi înjositoare zgârcenie din partea lor. Bine că publică porcării de self-help şi reţete de viaţă sexuală împlinită; ar pute măcar să bage o parte din banii ăia în drepturi de autor pentru câteva cărţi fundamentale.

  5. Elena spune:

    Asa e, e nasol ca nu se fac si alte traduceri, eu tocmai de asta voiam sa vad noua editie de la SRS, ca m-am gandit ca am pierdut ceva daca am citit-o pe cea veche, dar daca e la fel, nu mai are nici un rost. Locke stiu ca am cautat anul trecut pana mi-a sarit cheful, am zis ca mai bine ma apuc sa citesc in engleza (ca nu m-am mai apucat deloc, e alta poveste…). Insa asta nu e o probema doar cu clasicii, sunt carti editate ceva mai recent care nu se mai gasesc. Am cautat la greu “Tractatus”-ul lui Wittgenstein (editia din 2001) si nu l-am gasit pe nicaieri, nici sa fac comanda online si nici macar la prestigioasa biblioteca de filosofie, unde e doar editia veche. Pana la urma m-am multumit cu varianta xeroxata. Sa nu mai zic ce preturi pun astia prin anticariate la cartile care nu s-au mai reeditat, ca deh, stiu ca cei interesati nu le mai gasesc in alta parte.

    E trista si situatia cu editurile. Si totusi nici macar din autori precum Russell nu se publica cine stie ce. S-ar putea sa ma insel, dar nu-mi aduc aminte sa fi vazut prin librarii altceva decat “Problemele filosofiei”…

Lasă un Răspuns