Ce facem după?

Conversaţie între patru studente în anul 3. Subiectul (super-extra-expirat discutat, de altfel): Ce-au de gând să facă după încheierea celor trei ani de studiu intens.

X (economie): Eu nu prea m-aş angaja, deşi cred că aş găsi  unde…

Y (litere): Eu m-aş angaja, dar nu ştiu ce găsesc…

Z (psihologie): Eu găsesc şi mă angajez. (lucrează deja)

E (filosofie): Eu nu găsesc, dar nici n-am de gând.

Cred că astea erau toate posibilităţile, nu?

Storm of Zehir (2)

Nu, încă n-am termiant jocul. După cum bănuiam, merge destul de greu, dar nu pentru că n-are dialoguri şi story cine ştie ce, ci pentru că mi-a fost greu să pricep sistemul de trading, questuri secundare şi toate chestiile astea şi pentru că party-ul pe care l-am făcut e… să zicem, mai puţin reuşit. Şi pentru că m-am săturat să tot merg de aiurea pe hartă cu viteza melcului turbat (viteză cu care, de altfel, se încarcă şi jocul, which is quite painful la cei 2 Gb RAM ai mei…). Concluzii:

1. Ai nepărată nevoie de un rogue sau ranger cu inteligenţa destul de mare, altfel “plimbările” pe hartă devin adevărate sesiuni de înjurături, loading screens şi  reloading. Eu am rogue care mă scapă şi de traps şi descuie uşi, cutii etc, însă pentru că n-are survival se mişcă foarte greu prin păduri. Un ranger ar fi bun pentru că ar avea şi survival, însă cred că i-ar trebui vreo 14 la inteligenţă ca sa aibă toate skill-urile de care e nevoie pentru un parcurs cat de cat decent al hartii. Ceea ce i-ar scădea din abilităţile de luptă, ceea ce… se ştie ce implică.

2. Barbarians, frenezied bersekers şi tot ce ţine de “brute power” suck. Singurul lucru bun la berseker-ul meu era great cleave, dar nu merită. Un fighter ajunge pana la level 10 să aibă o mulţime de feat-uri utile (power attack, cleave, great cleave, combat expertise, weapon focus, weapon specialization etc etc) după care poţi să-i pui un prestige class ca lumea. Dacă e dwarf, dwarven defender rules. Alternativ, se poate încerca cu un monk, fără nici un prestige class, e una din cele mai puternice clase.

3. Red wizards sunt super tari la level mic. Nici nu credeam că după spell focus, greater spell focus şi specialization în evocation pot vedea fireball-uri sau isaac’s missile stroms aşa devastatoare. Păcat că la nivel mai mare, după cum am experimentat în MotB nu mai sunt aşa de puternici (nu vreţi să ştiţi cum e lupta finală cu  Safiya şi încă un red wizard…just a hint: a trebuit să iau jocul de la început, cu altă clasă, ca să văd cum se termină )

4. Favored soul cam sucks la level mic. Nici spell-uri n-are cine ştie ce şi-şi ia şi bătaie la greu. Nu cred că o să mai încerc clasa asta.

5. NPC-urile sunt ca vai de capul lor, n-am reuşit să găsesc nici unul decent. Singurul foarte tare mi s-a părut Septimund, păcat că nu e available decât pentru un quest. Însă de la questul ăla mă bate gândul să fac şi eu un cleric of Kelemvor/doomguide. Cred că e foarte tare în campania originală având în vedere că acolo ai de luptat la greu cu undead.

Mai multe concluzii după ce termin jocul. Dacă îl termin, that is .

Sărbători fericite!

Dacă tot vine Moşul în noaptea asta, m-am gândit să urez şi eu “Sărbători feiricite!” tuturor celor care se întâmplă să se mai uite pe blog-ul meu. În afară de fericire ar trebui să vă mai urez, hm… lectură plăcută? Cred că totuşi… mai bine să vă aducă Moşul ce vă doriţi voi. Bineînţeles, în ultima propoziţie ideea cu Moş Crăciun era de fapt un fel de metaforă pentru că de obicei ajungi greu să obţii ceea ce îţi doreşti şi, în fond, ce farmec ar mai avea dacă toate dorinţele noastre s-ar împlini într-o noapte de Crăciun. Aşadar, sper ca Moşul să vă uşureze într-un fel sau altul drumul către reuşită şi fericire.

Cel puţin în felul acesta văd eu lucrurile acum, când entuziasmul şi bucuria de a mă trezi dimineaţă şi a mă uita sub brad au dispărut şi cam acelaşi lucru s-a întâmplat cu altă dată mult doritele cadouri. E drept, nu-mi displace să primesc cadouri (mai mult sau mai puţin substanţiale), dar parcă mai caut şi altceva, ceva care să depindă numai de mine. De aceea sper să regăsesc în sărbători puterea, calmul şi concentrarea de care voi avea nevoie în continuare. Şi cum acestea nu strică nimănui, am zis că ar fi drăguţ să împărtăşesc aceste gânduri câtorva oameni. Crăciun fericit!

Aberaţii (2)

Avem două propoziţii:

1. N-am chef să fac X.

2. Mi-e lene să fac X.

unde X e o acţiune pe care (de obicei) n-o faci de bunăvoie, cum ar fi o temă pentru acasă, curăţenie prin cameră, plata unei facturi, formatarea hardului etc.

Care e diferenţa dintre a nu avea chef şi a-ţi fi lene?

Eu mă gândeam că atunci când ţi-e lene nu-ţi mai vine  să faci nimic, inclusiv lucrurile pe care altfel le faci de bunăvoie. Pe de altă parte, când n-ai chef să faci un lucru anume, înseamnă că ai lucruri mai bune de făcut. Cam în a doua situaţie aş fi eu… în sensul că va trebui să mă mobilizez să fac lucruri inutile (cele pe care le-am menţionat mai sus fiind, în mod evident, utile ). Şi nu pot să nu mă întreb “Chiar trebuie? Really-really? Oh well…”

Storm of Zehir (1)

Printre altele, m-am apucat de ultimul add-on la Neverwinter Nights 2, Storm of Zehir. Să precizez că am jucat NWN2 la greu şi pe celălalt add-on, Mask of the Betrayer îl consider una din cele mai bune apariţii în materie de RPG-uri? Storm of Zehir nu m-a atras foarte mult, pentru că e pentru NWN2 aşa cum e, pentru cei care-şi aduc aminte, Icewind Dale pentru Baldur’s Gate. Ce înseamnă asta? Mai puţine dialoguri, story mai slăbuţ şi mai multă acţiune. Usually, prefer story-ul şi dialogurile peste partea de luptă, mai ales dacă mă gândesc la dificultatea unor lupte de prin BG şi IWD.  Însă mi-a plăcut că am un party pe care pot să-l customizez cum vreau, cu prestige classes and stuff. Pentru personajul principal am renunţat la vechea mea slăbiciune (aka Red Wizard of Thay) deşi am şi-un wizard în party şi am ales favored soul, pentru că mi se pare o clsă foarte utilă: spellcaster bun, healer, nici în melee nu se descurcă rău şi charsima mare ajută în diverse conversaţii (singurul dezavantaj e scorul nu prea mare pe care il pot pune la intelligence si, deci, mai puţine skillpoints). Cea mai bună rasă pentru favored soul mi s-a părut aasimar (din cauza bonusurilor la wisdom şi charisma pentru că amândouă sunt importante). But enough with geeky AD&D stuff, o să mai postez pe măsură ce mai joc. E bine că în absenţa unui story mai challenging nu e aşa de addictive.

Câteva lucruri despre verosimilitudine

Să precizez de la început că mă voi referi la verosimilitudine în calitate grad de apropiere de adevăr sau ca aproximare a adevărului (deci nu ca ceea ce este asemănător adevărului sau ce mai spuneau filosofii antici). Acest concept a fost studiat îndeaproape de Karl Popper care a şi propus un criteriu pentru verosimilitudine. Care este ideea lui Popper? Având în vedere că teoriile ştiinţifice sunt conjecturale, nu putem fi niciodată siguri de adevărul acestora. Putem însă fi siguri de falsitatea lor. Acest lucru este demonstrat pe temeiuri logice: din falsitatea consecinţei rezultă falsitatea premisei, însă din adevărul consecinţei nu rezultă adevărul premisei. Conform acestui criteriu, însă, se poate constata că majoritatea teoriilor sunt false. Ar trebui să renunţăm atunci la toate teoriile? Să luăm ca exemplu două teorii falsificate ce ţin de fizică, cea a  lui Aristotel şi cea a lui Newton. Le putem trata în acelaşi mod? Răspunsul evident este nu. Teoria lui Newton este o mai bună aproximare a adevărului decât cea a lui Aristotel, spune Popper. În ce constă însă această aproximare a adevărului?

Am văzut că teoriile sunt evaluate în funcţie de consecinţele lor. Vom lua astfel cele două teorii şi vom vedea ce consecinţe au. Şi câte din respectivele consecinţe sunt adevărate şi câte false. Teoria cu un conţinut mai mare de adevăr va avea mai multe consecinţe adevărate şi mai puţine false, în exemplul nostru, teoria lui Newton fiind mai aproape de adevăr. Ideea este interesantă. Ca să fac o analogie, e ca şi cum adevărul ar fi în capătul unei axe, iar diferite teorii ar fi plasate în diferite puncte ale axei respective, mai aproape sau mai departe de adevăr. Dar deşi sună  interesant, ideea nu este tocmai aplicabilă. Să vedem de ce.

Am găsit în The Advancement of Science a lui Philip Kitcher un rezumat foarte interesant a obiecţiei lui Miller împotriva teoriei verosimilitudinii a lui Popper. Argumentul ar fi cam aşa… Să luăm două teorii T1 şi T2. Avem apoi A1 şi A2, mulţimile de propoziţii adevărate implicate de T1, respectiv T2. Apoi F1 şi F2, propoziţiile false implicate de T1 şi T2. Pentru a spune că T1 are un conţinut mai mare de adevăr trebuie ca A1 să includă A2 şi F2 să includă F1. Adică T1 implică mai multe propoziţii adevărate şi mai puţine propoziţii false decât T2. Luăm apoi două propoziţii: r consecinţă pentru T1 şi s, consecinţă pentru T2. Luănd în considerare valorile lor de adevăr, avem următoarele posibilităţi:

1.  r şi s sunt amândouă adevărate. Atunci nu putem reduce nici A1 la A2, nici A2 la A1 şi teoriile rămân incomparabile.

2. r este adevărată şi s falsă. Atunci A1 conţine r şi deci A 2 nu poate include A1. Însă în F1 există cel puţin o propoziţie f (altfel teoria ar fi adevărată şi toată discuţia cu privire la verosimilitudine ar deveni inutilă). Dacă luăm f în conjuncţie cu r, avem propoziţia falsă (f & r) (conjuncţia poate fi adevărată doar dacă ambele propoziţii sunt adevărate) care poate fi inclusă în F1, dar nu în F2. Astfel, chiar dacă A1 ar include A2, F2 n-ar putea include F1. Nici în această situaţie nu putem decide care teorie are un conţinut mai mare de adevăr.

3. r este falsă şi s este adevărată. La fel ca la 2, numai că de data aceasta e vorba de A2 şi F2.

4. r şi s sunt amândouă false. La fel ca la 1.

Care ar fi concluzia? Că acest criteriu al verosimilitudinii nu este aplicabil decât în unele circumstanţe particulare. În care am putea include comparaţia între teorii foarte îndepărtate şi pentru care nici nu avem nevoie de un astfel de criteriu pentru a ne da seama care din ele e mai apropiată de adevăr (cele pe care le menţionam la început, de exemplu). O altă dificultate ar fi reprezentată de faptul că teoriile pot avea un număr infinit consecinţe pe care, în mod evident, nu-l putem atinge. În consecinţă, ar trebui să fim mai puţin optimişti în privinţa gradelor de apropiere de adevăr.

PS: That was a hell of an entry, nu ştiu dacă o să-l citească cineva până la capăt. Still, n-am mai scris de mult pe aici chestii propriu-zise de filosofie şi cam era cazul să fac asta. Plus că am vrut să mă conving că am înţeles eu însămi argumentul.

Blog Readability Test

Am zis să văd şi eu cât de “citibil” este blog-ul meu şi iată ce am aflat:

I’m afraid that’s rather…impossible, având în vedere că eu sunt undergraduate. ) Sau poate că asta o fi altă modalitate de a spune că e ininteligibil. Parcă a doua variantă e mai plauzibilă.

Vacanţă prelungită

Mi-am luat vacanţă cu o săptămână înainte. Sper că n-o să-mi simtă nimeni lipsa. Şi-aşa mă amuz când mă gândesc că o să am trei săptămâni de vacanţă, pe urmă o lună de şcoală (ce-i drept, cu două săptămâni de sesiune, but hey, who cares?) şi pe urmă iar vacanţă. Cool. În altă ordine de idei, am tot timpul să frec menta pe net să mă apuc de treabă. Nu de alta, dar netul îmi merge oribil aici… ceea ce nu e neapărat un lucru rău.

PS: M-am uitat afară şi am văzut că ninge. Frumos…însă parcă deja ninsoarea nu-mi mai spune nimic, decât că e frig şi cum eu urăsc frigul..hm…

Întrebare (retorică)

De ce atunci când am şi eu, în sfârşit, chef de muncă trebuie să renunţ la planurile mele pe ziua respectivă din cauza unor… oameni oportunişti  de treabă, aroganţi simpatici etc.? :( Nu-i nevoie să menţionez că nu erau invitaţii nimănui mei.

Bashing session (2)

Iată că pe site-ul despre care vorbeam în altă parte, nu găsim numai deficienţe de ortografie, ci şi de gramatică. Am primit alt mail şi, de data aceasta, o listă cu lucrurile pe care nu trebuie să le porţi la un interviu. Interesant, ce să spun, până la partea asta:

15.Barbatii ai caror sosete nu merg cu pantofii (…) (sublinierea mea)

Sau, mai bine spus, tocmai aici lucrurile devin cu adevărat interesante. Dar poate că greşeala asta e scuzabilă, e destul de greu să-ţi dai seama că “ai” trebuia acordat cu “şosete” şi “căror” cu “bărbaţi”, adicătelea “bărbaţii ale căror şosete etc”. Bine, se poate spune (şi poate nu în mod nejustificat) ca am căutat nod în papură. Totuşi, nu pot să nu mă gândesc ce credibilitate mai pot avea nişte sfaturi date, chipurile, de profesionişti dar care nu ţin cont de o banală problemă de acord.