Personality disorder test

Paranoid	||||||||||||||||||	74%	49%
Schizoid	||||||||||||||||	70%	53%
Schizotypal	||||||||||	34%	53%
Antisocial	||||||||||||||	58%	47%
Borderline	||||||||||||	42%	47%
Histrionic	||||||||||||	42%	43%
Narcissistic	||||||	22%	41%
Avoidant	||||||||||	38%	39%
Dependent	||||||||||||	46%	37%
Obsessive-Compulsive	||||||||||||||||	62%	40%

*scores in gray are the average web score

N-aş putea totuşi să zic că sunt absolut de acord cu rezultatul testului. I mean… paranoid, come on! Cred ca e chiar sănătos să fii mai suspicios şi să te întrebi ce motive ascune au alţii  pentru ceea ce fac. Nu prea pot să protestez în legătură cu celelalte scoruri mari, totuşi.

Găsiţi testul aici.

Aberaţii (1)

Mă gândeam în ultima vreme că de cele mai multe ori ne folosim de alţi oameni ca şi cum aceştia ar fi obiecte. Şi ei fac acelaşi lucru şi, într-un fel, “sentimentul” e mutual şi trece de obicei ca fiind de la sine înţeles. Totuşi, nu-i foarte plăcut să-ţi dai seama că eşti un simplu obiect. E chiar deprimant uneori, şi anume, atunci când încetezi să fii obiect pentru că ceilalţi nu mai au nevoie de tine şi efectiv dispari din “peisaj”. Nu vreau să fac aici cine ştie ce teorie şi nici să mă refer la ce-au zis nu-ştiu-care filosofi despre utilizarea omului în acest fel. Pentru că, trebuie să fac precizarea asta, lucrul la care mă refer nu e o problemă de filosofie, ci priveşte interacţiunile pe care le avem zi de zi cu ceilalţi. E un lucru comun, cu care suntem obişnuiţi. În mod  conştient sau nu, îi transformăm pe ceilalţi în obiecte într-un mod brutal sau dimpotrivă, prin tot soiul de subtilităţi. Contează cum facem asta? Probabil că da, însă nu asta mă interesa de fapt…

Mă interesa un lucru mai personal. Acela că m-am săturat să fiu obiect. Acum, ceea ce e mai ciudat e că nu prea văd de ce ar avea nevoie diverşi indivizi de mine. E o banalitate pe care o ştiu de prea multă vreme că lumea mai are nevoie de un bun profesionist (numiţi voi domeniile, ca să nu mă acuze cineva că am intenţia de a ataca pe x sau pe y) or whatever, dar în nici un caz de un wannabe “filosof”. Cu atât mai bine, asta înseamnă că voi fi privată de rolul de obiect. Da, ar zice înţeleptul popular responsabil şi de ”butada” de mai devreme, dar şi “privilegiile” vor scădea drastic. Ca şi cum asta ar conta. Sau poate că pentru unii contează. Nu şi pentru mine, sau cel puţin nu în momentul ăsta. Ideea e că în ultima vreme mi-e greu să suport această “ipostază”, mai ales când (şi aici deja vorbesc în termeni economici) alţii îşi scot un profit oarecare şi eu nu mă aleg cu nimic. În fine, deja am spus suficiente tâmpenii pe ziua de azi. Bănuiesc că e mai bine decât să mă cert cu următoarea persoană care îmi va cere ajutorul “prietenesc” dar care până să-mi ceară acest ajutor nici nu mă mai cunoştea. Şi bineînţeles că atunci ar trebui să se întrebe ce m-o fi apucat, doar ne “ştiam” de atâta vreme şi ne “înţelegeam” aşa de bine… Şi în final, oricum ar fi, vina e tot a mea, doar ne asumăm orice pe lumea asta, mai puţin responsabilitatea.

Replici din Fallout 3

Să începem cu sfârşitul. Cum recursul la intelect te scuteşte de un foc de armă.

Unde e sclipirea din aceasastă replică? Probabil la recursul la legitimitate. Acum mă întreb ce fel de legitimitate o fi recalmat transfugul din Vault 101. Cred că era vorba de legitimitate charismatică. I mean… cu aşa un preşedinte…

Şi uite de unde am învăţat eu despre entităţi abstracte…

Şi ca să nu fiu aşa necruţătoare cu jocul, hai să pun şi o glumă care mi s-a părut faină.

PS: Nu mai ştiu cum se făcea să apară imaginile în loc link-uri pe pagină. Merci Ştefan pentru indicaţiile cu privire la imagini.

Despre Fallout 3, mai pe larg

După lupte seculare care au durat… nici nu mai ştiu câte săptămâni, am terminat şi eu Fallout 3. Recunosc, n-am avut rabdare sa iau la puricat fiecare quest secundar, pentru ca pur si simplu nu mai reprezentau nici un “challenge” pentru mine. Din păcate, primele impresii n-au fost infirmate, ba chiar s-au adăugat şi alte găselniţe. O să încerc să le prezint mai detaliat, ca să nu-mi mai sară nimeni în cap că n-am adus argumente sau că am făcut comparaţii inadecvate.

Mai întâi, ar fi de menţionat gradul de dificultate, care e ridicol de uşor. Singurele momente în care luptele sunt mai “challenging” sunt şi cele în care jocul devine frustrant: prea mulţi inamici sau prea departe de tine şi nu-i poţi nimeri cu tot cu sniper rifle şi perk-ul “sniper”, dar ei da (it’s just me, sau AI-ul trişează?). Şi cu tot trişatul, AI-ul ramâne tot idiot. Artificial Idiocy? Bineînţeles, faţă de alte jocuri, unde tovarăşii de luptă nici nu erau în stare să te urmărească, de la punctul A la punctul B, dacă era un obstacol banal C între ele, AI-ul din F3 e mult îmbunătăţit. Ce să mai vorbesc de finalul jocului, unde trupele “de elită” cad după 1-3 împuşcături cu plasma rifle. Şi asta în condiţiile în care aveam la energy weapons vreo 75. E drept, tesla armor+plasma rifle rule, dar dacă jocul devine aşa uşor când faci rost de ele…

Despre atmosfera generală a jocului ce să spun? Primele două jocuri erau cunoscute pentru ironiile la adresa stilului de viaţă american. F3 încearcă să facă acelaşi lucru, numai că “ironia” nu prea iese şi-ţi vine să râzi la penibilul glumelor. Astfel, găseşti la un moment dat în joc un loc numit Dave’s Republic unde unul Dave cică a fondat o republică cu vreo 5 cetăţeni şi în calitate de preşedinte şi-a dat dreptul prin constituţie să aibă două soţii, să-şi fondeze un muzeu cu obiectele “de patrimoniu” pe care le-a folosit etc. Au loc, desigur, şi alegeri, însă Dave nu are contracandidat şi, bineînţeles, este votat în unanimitate. Dacă toată povestioara asta se vrea a fi o ironie la adresa democraţiei, mie mi se pare că eşuează lamentabil. Cel puţin în comparaţie cu viaţa politică prezentată în Fallout 2 (unde NCR era democraţie, Vault City un fel de oligarhie etc) e doar o glumă proastă. Iar exemplele pot continua.

Am sperat din tot sufletul ca măcar story-ul să fie cât de cât ok. Din păcate n-a fost să fie. Asta nu înseamnă că povestea e foarte proastă, ideea până la urmă ar fi fost bună, dar e foarte slab prezentată. Dialogurile sunt total neconvingătoare şi personajele cu rol important în poveste sunt cât se poate de fade. Concluzia e aceea că Bethesda mai are muuuulte lucruri de învăţat despre cum se fac personajele şi nişte dialoguri mai de Doamne-ajută. N-o să dau spoilere, însă singurul personaj din tot jocul care mi s-a părut cât de cât bine realizat a fost Overseer-ul. Chiar a reuşit să mă scoată din sărite şi să mă facă să-i zbor capul (singurul moment din joc în care am fost încântată de gore) deşi eu jucam cu un personaj care urma calea binelui. Spoiler right ahead. 

Un moment foarte prost (şi foarte prost ales de altfel…) este exact finalul, unde eroul află că fie el, fie lidera unei grupări din Brotherhood of Steel trebuie să se sacrifice pentru salvarea lucrului pentru care au luptat tot jocul. Deşi eu n-am prea înţeles de ce şi la ce folos şi lupta şi graba. N-am înţeles nici de ce nu poate fi trimis în loc un mutant care rezistă la doze mari de radiaţie (care, după indicator si RadX nici nu erau aşa mari… ). Dincolo de situaţia complet ilogică, m-a izbit replica tovarăşei de luptă “So much for celebrating”. Foarte senin, foarte ok, one of us has to do it. Ok, Fallout nu e tipul de joc epic, dar asta nu înseamnă că nu puteau avea nişte replici ceva mai răsărite. După ce m-am dus să mă sacrific (deşi tot nu m-am dumirit pentru ce) am văzut în filmuleţul de final personajul meu prăbuşindu-se şi neînfricata luptătoare dându-se de ceasul morţii. Şi din nou nu prea am înţeles de ce. Hai, dacă aveam personaj masculin, mai pricepeam (deşi nici aşa, că nu prea văd ce replici interesante ar fi putut schimba cu ea), aşa, însă… jocul s-a încheiat într-o mare nebuloasă şi cu cireaşa de pe tort: “War, war never changes”.

Acum, mulţi vor spune că jocul e cool sau că e foarte fain, însă pentru mine a fost o dezamăgire. Poate nu mai am eu nici răbdarea, nici îngăduinţa necesară, poate am pretenţii prea mari, poate RPG-urile nu mai sunt ce erau altă dată sau cine ştie… După experienţa din F3 mi s-a făcut dintr-o dată dor de Fallout 2. Nu cred totuşi că o să-l instalez prea curând.

Vorbe de duh

Ce poate să scoată o minte alimentată cu aberaţiile vorbele de duh ale marilor cugetători ai partiei? Random crap Vorbe de duh cum că spiritul românesc e ca un izvor ce curge neîntrupt şi îşi trage seva din creştinism ca mod de existenţă străvechi şi în acelaşi timp esenţă a timpului nostru şi cum mai putem reînvia noi astăzi din această esenţă. Că românul este român doar în biserică. Că marii filosofi precum Platon şi Aristotel (acum, între noi fie vorba, de ce Platon şi Aristotel şi nu Frege şi Russell, aaa, stai că aştia nu sunt filosofi) ne sunt străini, că trebuie să căutăm nişte filosofi ai noştri. And so on, and on, and on…

Nu garantez pentru acurateţea informaţiei, but who cares, pot să şi schimb cuvintele între ele şi tot acelaşi lucru îmi spun. Acum, afirmaţii de genul celei de-a doua sunt ceva mai interesante. De ce, mă rog, românul ar fiinţa autentic (asta ca să nu pierd nuanţa poetică) doar în biserică? Pentru o astfel de pretenţie există tot atâtea argumente ca şi pentru cea că românul e român doar când pierde vremea aiurea pe net sau, mai bine, la bodegă când mai trage cate o duşcă. Apoi, ar trebui să-mi dau seama ce sacrilegii am comis: cum am îndrăznit să citesc din Platon, din Kant, din Descartes sau din Wittgenstein înainte de a fi consultat ce au spus marii noştri cugetători? Şi dacă (Doamne fereşte!) ceri argumente pentru inepţii afirmaţii precum cele de mai sus şi altele şi mai şi, eşti întâmpinat cu un dojenitor: “Nu-ţi place limbajul poetic?” Acum…se întâmplă că poezia era pe vremuri una din pasiunile mele. Dar de când limbajul poetic întemeiază anumite propoziţii, cât de absurde ar fi ele? Bine, se poate zice, când e vorba de sentimentul românesc logica şi raţionalitatea nu mai au nici o aplicabilitate. Şi nici bunul simţ, aş adăuga eu. Pentru că dacă ai pretenţia să transcenzi canoanele raţionalităţii din punctul de vedere al spiritualităţii româneşti s-ar putea să scoţi numai propoziţii fără sens. După cum se şi observă, de altfel. Ceea ce par să nu înţeleagă oamenii ăştia e că trebuie să spui ceva despre spiritualitatea românească. Or, dacă tu ignori orice norme de raţionalitate nu mai spui nimic.

În momentul în care încerci să fii rezonabil şi încerci să-i explici că “sentimentul religios” cam lipseşte astăzi şi că ar fi impropriu să-l considerăm definitoriu pentru neamul românesc îţi spune că tocmai atunci, când ai impresia că dispare, şuvoiul curge mai năvalnic şi mai profund prin destinul nostru. Bun, ce mai urmează din raţionamentul ăsta de mare fineţe şi subtilitate? Că şi filosofia, acum, în momentul în care zici că a dispărut cu desăvârşire de prin facultăţile şi din peisajul cultural al Romaniei e la apogeul său, că e un izvor nesecat şi atotvindecător? Rejoice!

Acum, trecând peste toată băşcalia, concluziile sunt cât se poate de îngrijorătoare. Iată ce se întâmplă când cineva citeşte şi ia de bun tot ce zic cugetătorii ăştia (ale căror nume nu le-am menţionat în mod deliberat, că deja sunt menţionaţi de prea multe ori).

Useless but funny stuff

Aproape în fiecare zi trebuie să primesc cel puţin un email care să-mi spună să dau join pe nu stiu ce site sau să profit de vreo ofertă extraordinară şi multe alte chestii de astea despre care probabil că ştie toată lumea. Într-o zi am primit de la o colegă o invitaţie pe un site care te-ar ajuta să-ţi găseşti job-uri în ce domenii vrei, ţi-ar da sfaturi în carieră etc. Deşi nu am intenţia de a mă angaja prea curând, profilul site-ului mi s-a părut interesant. Aşadar, în loc sa dau delete chiar înainte de a citi oferta, am dat join, am completat acolo câteva date… Ca să primesc zilele astea un mail cu o nouă ofertă de “job” care m-ar putea interesa. Ghilimelele se datorează faptului că nu e vorba de un “job”, ci de voluntariat. N-o să dau numele firmei, deşi o puteţi găsi pe site-ul pe care l-am menţionat mai sus. O să mă opresc totuşi la două aspecte interesante. Mai întâi, descrierea firmei:

“Echipa noastra este formata din voluntari ambitiosi care vor sa faca o schimbare in lume, sa de-a un sens nou protectiei mediului.” (sublinierea mea)

… şi cerinţele:

- Persoane responsabile, active, ambitioase, dornice sa invete;
- Spirit de observatie, capacitate de analiza si sinteza;
- Cunostinte temeinice de limba romana;
- Cunostinte limbi straine (cel putin o limba straina), nivel mediu/avansat. (again, sublinierea mea)

Trecând peste tonul demagogic (să fim serioşi, de când protecţia mediului se joacă cu sensurile?) stau şi mă întreb, pentru ce au nevoie de cunoştinţe temeinice de limba română, ca să aibă cine corecta partea cu descrierea firmei? Chiar mai mult, e nevoie şi de cunoştinţe în domeniul uneia sau mai multor limbi străine. Dar cine ştie, poate oamenii se gândesc să d-ea (sau de-a?) un sens nou limbii române…

PS: Am I being mean lately?

Revista de Filosofie Analitică, numărul 2/2008

Revista de Filosofie Analitică a ajuns la numărul 2/2008. N-am apucat să mă uit cu prea mare atenţie la articole, aşa că n-aş putea spune mare lucru. Sper să revin cu câteva detalii.