Am început să scriu acest entry cu intenţia de a clarifica un lucru. Ceea ce se înţelege de multe ori ca fiind filosofic dar aparţine altor categorii. De unde acest imbold? În principal, din cauza clasificarii ca “filosofice” a unor texte care au multe în comun cu alte domenii, dar nu cu filosofia. Înainte de a trece la fapte, trebuie să mai fac o menţiune: s-ar putea ca abordarea mea să nu convină multora care au de-a face cu filosofia, având în sprijinul lor destule “argumente” oficiale. N-o să spun “cu atât mai rău pentru ei”, ci îi voi invita să-şi expună contraargumentele.
Să vedem, ce NU este filosofic:
1. Nu tot ceea ce este profund sau trezeşte sentimente existenţiale, trăiri înălţătoare sau de altă natură este filosofic. Aşadar, nu poţi vorbi filosofic şi cu sens pe marginea unor evenimente banale (am vrut să dau şi un exemplu, dar mai bine vă las pe voi să găsiţi altele). Cel mult, îţi poţi exprima nişte sentimente, poţi căuta o consolare, însă nu poţi face filosofie.
2. Filosofia merge mână în mână cu logica. De aceea e bine ca atunci când ai pretenţia de a scrie filosofic să nu te contrazici. Însă asta e varianta slabă a ceea ce vreau să spun. Varianta “tare” e aceea că filosofia nu înseamnă un şir de nonsensuri (şi aici las cititorii să identifice astfel de şiruri). Bineînţeles, nu te opreşte nimeni să spui lucruri “profunde”, dar lispite de sens, însă asta nu te face în nici un caz filosof.
3. A scrie ceva filosofic nu înseamnă a bate câmpii. Nu trebuie doar ca ceea ce spui să fie noncontradictoriu, trebuie să aibă un subiect şi să spună ceva despre subiectul respectiv. De acest lucru pară să uite cei care consideră că filosofie înseamnă a vorbi mult şi a nu spune nimic.
4. Exprimarea pretenţioasă, bombastică, încărcată cu neologisme nu face un text filosofic. Acesta poate foarte bine să se încadreze în categoriile 2 şi 3 de mai sus sau, dacă spune ceva, să fie foarte greu inteligibil.
5. În sfârşit, si aş vrea să accentuez cât mai mult acest punct, filosofic nu înseamnă neclar, ambiguu sau obscur. E şi mai uşor să lucrezi cu texte clare şi argumente bine alcătuite pentru că acestea te scutesc de mult efort inutil. De aceea mie mi se pare de neînţeles viziunea asupra filosofiei ca disciplină obscură şi greu de înţeles. Această viziune este însă alimentată de dezinteresul multor “filosofii” faţă de claritate.
septembrie 2, 2008 la 9:28 am |
Urmand aceste adnotari te intreb, Cioran este sau nu filosof?
septembrie 2, 2008 la 6:22 pm |
Din punctul meu de vedere, e undeva la granita. Adica opera lui include cateva elemente de filosofie, insa acest lucru nu e suficient incat sa-l faca filosof.
septembrie 3, 2008 la 7:00 am |
Logica merge mana in mana zici a? Dar daca este o subramura a filozofiei ce zici ? E ca si cum ai spune ca logica – adica filozofia aia mai mica … Evenim3ente banale nu exista in filozofie, noi traim din detalii. Punctezi idei cu caracter general si slabe in argumente. In rest e ok .
septembrie 3, 2008 la 9:02 am |
Nu cred ca e neaparat vorba de sistem. La urma urmei, in secolul XX a cam disparut ideea filosofiei ca sistem. Mie mi se pare ca Cioran se apropie, prin stilul sau, mai mult de literatura si e greu sa gasesti in opera lui argumente complete si convingatoare asupra anumitor aspecte filosofice.
Nu cred nici ca logica este o subramura a filosofiei, altfel n-am mai vorbi de filosofia logicii sau de logica filosofica. Si mai este un argument hotarator, acela ca logica o consideram stiinta exacta, in vreme ce filosofia nu corespunde acestui criteriu.
Despre evenimente, probabil ca n-am fost suficient de clara. Nu voiam sa-l atac nici pe Cioran si nici pe alti filosofi care au folosit stiluri mai libere, sa le zic, ci faptul ca unele texte si probleme destul de obscure sunt considerate ca avand ceva in comun cu filosofia. Si de aici impresia ca specificul filosofiei ar fi acesta. Pe de alta parte, nu vad cum exprimarea de varii sentimente personale, existenta unor contradictii interne, stilul dificil de parcurs sau neclar ar reprezenta puncte forte in orice tip de filosofie. Revenind la ce ziceam la inceput, e adevarat ca evenimentele n-au loc in filosofie, ci in vietile noastre, dar acest lucru nu le face parte a filosofiei, acestea pot fi cel mult pretexte pentru o serie de speculatii filosofice. Altfel n-am mai putea distinge intre filosofie si lirism.
septembrie 3, 2008 la 1:16 pm |
Elena, criteriile tale sunt cat se poate de OK. Asta trebuie sa inteleaga lumea, ca e o diferenta mare intre continutul filosofic propriu-zis, stilul in care e prezentat (pacatele 4. si 5.) si efectele pe care le poate avea (de care vorbesti la punctul 1.). Pace scoala ieseana de hermeneutica, cele 4 niveluri ale interpretarii tin doar de intentiile cititorilor; altfel spus, valoarea existentiala sau emotionala oarecare a unui text nu este o conditie suficienta pentru a-l face un text de filosofie. Poate produce un text literar sau profetic, insa, dar asta nu e totuna cu filosofia. De aceea eu as spune ca Cioran nu e filosof, ci un scriitor foarte bun (poate chiar genial, nu stiu, nu-s critic literar).
In ce priveste punctele 2 si 3, si intrebarea lui tonysss, cred ca trebuie distins intre doua sensuri in care vorbim despre logica. Primul, si cel mai fecvent utilizat de majoritatea oamenilor (si care apare cel mai des in cautarile pe google sau technorati), e cel de gandire critica sau argumentata, si este specific filosofiei si stiintei (e chiar o conditie necesara). In sensul asta, o contradictie imbratisata explicit si cu argumente poate reprezenta o alegere “logica”. Al doilea sens este mai restrans si vizeaza, asa cum spune Elena, stiinta logicii, care este la fel de autonoma si de filosofie si de matematica. In sensul asta, logica este studiata de filosofi si matematicieni, dar nu este propriu-zis o ramura a filosofiei sau matematicii (cel putin, pana astazi, Frege, Russell, Dummett, Wright si Hale n-au convins pe toata lumea ca matematica poate fi redusa la logica, asa cum geometria se reduce la algebra si analiza). Criteriile 2 si 3 trebuie intelese in primul sens al termenului “logica”.
Acest sens da si sistematicitatea gandirii filosofice contemporane, chiar cand nu produce arhitecturi comparabile cu sistemele filosofilor modernitatii timpurii. David Lewis scria in introducerea la primul sau volum de eseuri ca a devenit un filosof sistematic, in ciuda dorintei sale, pentru ca si-a dat seama ca ceea ce spune drept raspuns la o problema presupune alte si alte intrebari si probleme aparent fara legatura, si de asta a si ajuns sa scrie in mai toate disciplinele filosofice, de la logica la etica. Este vorba de a incerca sa gandesti cu cap si cu coada, si sa fii mereu constient de drumul dintre cap si coada, si de felul in care se intersecteaza cu alte drumuri. De asta “ganditorii fragmentari”, care umplu pagini dupa pagini de “cugetari” si “vorbe de duh” se plaseaza in afara filosofiei, pentru ca nu constientizeaza disciplina gandirii filosofice.
septembrie 3, 2008 la 3:10 pm |
Multumesc pentru clarificari.
Interesant exemplul lui David Lewis. Din pacate, este un autor destul de putin cunoscut la noi in tara si probabil nu foarte agreat in randul celor care prefera “vorbele de duh”. Nu am parcurs deocamdata scrierile sale pentru ca nu am cunostintele necesare de logica modala, dar sper sa “corectez” acest aspect.
septembrie 22, 2008 la 10:59 pm |
Criteriile acestea mi se par de bun simt. Si nu doar pentru cineva de orientare analitica. Fara sa dai niste criterii nu poti sa spui exact ceea ce este filosofie si risti sa fi invadat in domeniul tau de probleme ce tin de altele.
Ca toti cei care se ocupa cu filosofia au un “sistem” asta e evident. De ce? Foarte simplu: chiar daca noi nu gandim exact la fel cu un ganditor cunoscut caruia i s=a atribuit un sistem asta nu inseamna ca noi nu avem toate cunostiintele noastre din domeniu ordonate cumva si nu operam cu ele intr-un anumit mod. Aici avem de-a face cu un “frankenstein” carpit la unii, contruit serios la altii din diferiti autori si sisteme.
Manii vechi cum ar fi cea ca logica este doar o subramura a filosofiei, sau mai stiu eu ce discipline erau sub aripa filosofiei in antichitate denota superficialitate. Lucrurile nu sunt asa de simple. Poate erau asa la nivelul liceului. Logica si-a castigat independenta, daca e sa vorbim astfel, si nu are rost sa argumentam in acest sens. Nu este folosita doar in filosofie. E ca si cum ai spune ca gramatica este doar o subramura a disciplinei numite limba romana si pentru cei care vor sa invete matematici nu are nici o relevanta.
septembrie 23, 2008 la 10:48 am |
La nivelul liceului, atât logica, cât şi filosofia sunt o glumă proastă.
E suficient să aruncăm o privire pe manuale sau pe materia obligatorie (şi, de ce nu, şi la numărul de ore pe săptămână). Din păcate, după cum văd eu lucrurile, viitorul acestor materii va fi şi mai rău.
Revenind la subiect, cred că este bine să se facă distincţia între ce ţjne de filosofie şi ce ţine de altceva. Însă de obicei nu prea se face. Aşa se face că ajung să studieze filosofia oameni care n-au, practic vorbind, nici o treabă cu obiectul propriu-zis al filosofiei şi să încerce să impună celor cu mintea mai organizată “criteriile” lor. De aici şi percepţiile diferite, uneori contradictorii asupra filosofiei şi filosofilor. Dacă am vorbi de cazuri izolate nu cred că ar fi aşa o mare problemă, însă mie mi se pare că e un fenomen generalizat.
septembrie 28, 2008 la 12:11 pm |
[...] au în comun filosofia şi iraţionalismul? Dacă în urmă cu ceva vreme mă legam de anumite texte care au pretenţia de a fi considerate “filosofice”, acum [...]