Yet more pictures

Ce faci când nu mai ai ce scrie pe blog? Poţi să pui poze, de exemplu, aşa cum fac eu acum. Însă, cum mi-e prea lene, n-o să mai pun şi comentarii. Zic doar atât: oraşul e Budapesta şi pozele sunt din diferite locuri din apropierea Dunării. O ultimă precizare, totuşi, problema nu e că n-am ce scrie, ci că aş avea prea multe de scris, însă nu scriu pentru că nu vreau ca blog-ul ăsta s-o ia pe arătură. Sau cel puţin nu înainte s-o iau eu pe arătură. )

Umblă vorba prin târg

Uneori stau şi mă întreb de ce mai ascult câte un post de radio sau citesc ştirile din România. Nu că n-ar fi bine, frumos, normal etc, ci doar pentru că aud sau văd nişte inepţii de toată frumuseţea care au potenţialul de a tâmpi şi mai tare publicul deja… confuz.

Bunăoară, ascultam acum vreo două zile un post de radio care n-are nici în clin nici în mânecă cu informarea, ci se ocupă cu, hai să zicem, divertismentul. De câteva ori pe zi se difuzează şi ştiri, de obicei aceleaşi. Care erau cele mai importante ştiri din România ultima dată când am ascultat eu? Gripă porcină, epidemie, vaccinare şi aşa mai departe, cred că nu e nevoie să insist, ştie toată lumea despre ce vorbesc. Ei, după prezentarea seacă de date statistice şi măsuri care s-au luat, se găseşte ultra-inteligentul prezentator sau DJ, sau ce-o fi, să-şi dea cu părerea. Şi cum îşi exprimă cugetarea memorabilă? “Umblă vorba prin târg că ar fi ţeapă cu vaccinul ăsta. Aşa că, înainte de a-l face mai bine vă informaţi”. Sigur, “citatul” nu e exact, dar “umblă vorba prin târg” şi “ţeapa” sunt la locul lor. Ce să înţeleg de aici? Că umblă vorba prin târg… da, ştim ce vorbe umblă prin târg, se pare că sunt suficient de importante ca să le mai auzim şi la radio. Şi că, până la urmă, mesajul e educativ: informaţi-vă oameni buni! Mă întreb unde să se informeze, tot prin târg, de unde au auzit că-i ţeapă? Toate acestea în contextul în care, nota bene, ştirea nu zicea decât că s-a cumpărat un număr de vaccinuri pentru anumite categorii sociale, nu de vreun program elaborat.

În condiţiile astea, cantitatea impresionantă de mizerii comentarii apărute la articole online pe aceeaşi temă, care mai de care mai conspiraţioniste cu privire la “exterminarea” oamenilor (de prevenire, nu de epidemie, ce credeaţi?) nu cred că ar mai trebui să mire pe nimeni. Mă tot întreb dacă numai în România găsim astfel de specialişti în toate care-şi dau cu părerea după cum “umblă vorba prin târg”. Însă, revin, nu e mai simplu să nu mai citeşti/asculţi toate astea?

Things to do

Dacă deja îmi fac o listă cu “things to do” când ajung acasă, înseamnă că aştept să ajung acasă? Not really, e mai curând o listă cu ce nu pot face aici. De fiecare dată când mă gândesc la chestiile astea, totuşi, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva era mai bine acasă. Şi, invariabil, răspunsul e “nu”, însă deja mă lungesc inutil. So there it goes:

• Get Risen. Şi Dragon Age (dacă apare până atunci). Şi Tropico 3 (de care am aflat azi). Şiiii… mai văd eu ce mai apare. A trecut ceva timp de când n-am mai jucat ceva ca lumea, aşa că aş putea încerca, for old times’ sake. Waste a lot of days playing. (Did I just say that? )
• Spend a whole night drinking, and laughing, and gossiping, and telling stories. Aş spune şi making fun of philosophy stuff, dar ştiu că n-are cum să se întâmple. (actually, I’m mostly dissapointed că nu pot să fac aici toate chestiile astea)
• Să dau muzica la maxim, ca la un party. Aş zice şi să dau un party, dar din nou, ar însemna să sper prea mult.
• Să-mi aduc aminte să iau o pernă decentă când vin înapoi. (da, asta pe care o am aici sux)
• Spend some time sorting things out. (încă nu-mi dau seama de ce n-aş putea face asta hic et nunc)

Probabil că ar mai fi una-alta, dar am destul timp să actualizez lista.

Fatal counter-example

În ultimele două zile mi-am tot bătut capul cu nişte study questions. Şi normal că am început cu cele care mi s-au părut mai uşoare, dar dacă nu mă blocam la nişte chestii banale, n-avea nici un farmec. Nu reuşeam să-mi dau seama de ce contraexemplul ăla al lui Gettier cu Smith şi Jones (primul de aici, pentru cine nu-şi bate capul cu contraexemple ) nu e sensitive (nu ştiu cum ar fi în româneşte “sensitive belief”). Anyway, o opinie p îndeplineşte condiţia asta dacă S crede că p şi dacă, într-o lume posibilă apropiată, p ar fi fals, S n-ar crede că p. Mai simplu: ~p -> ~Cp. Ideea e că prin introducerea unei condiţii suplimentare posibilitatea de a avea o opinie adevărată şi justificată care să nu fie cunoaştere ar trebui să fie eliminată.

După cum spuneam, ştiam toate chestiile astea, dar tot mă dumirisem cum să demontez ce “ştie” Smith. Aşa că m-am gândit să caut ceva pe net care să mă ajute în vreun fel. N-am găsit nici o explicaţie, însă am dat peste un entry foarte interesant şi un contraexemplu destul de funny aici, care e şi sensitive (de asta ziceam “ar trebui”…) şi nu sună aşa de aiurea ca exemplele de care am dat prin ce-am mai citit pe tema asta.

Între timp (cred) că m-am prins şi de ce în contraexemplul lui Gettier nu-i sensitive. Dacă avem:

(1) Cel care va lua slujba are 10 monede în buzunar.

Şi cel care va lua slujba nu are 10 monede în buzunar (are 11 sau 9), atunci Smith n-ar trebui să mai creadă (1). Însă cum Smith nu ştie că el este cel care va lua slujba, chiar dacă nu ar avea 10 monede în buzunar, tot va crede (1) (că Jones este cel care va lua slujba, şi el are 10 monede în buzunar). Deci (1) nu e sensitive. Yey <:-P

PS: Titlul e inspirat de aici. (asta ca să se vadă cât m-am “documentat” )

UPDATE: Un contraexemplu cu dinozauri aici.

De la muzeu

Un entry mai dezordonat, că în ultima vreme mi-a fost cam lene să scriu pe blog (şi nu numai să scriu, dar asta-i altă poveste ). În caz că se întreabă cineva ce-am mai făcut, am fost la muzeul ăsta (Museum of Fine Arts, denumirea originală o vedeţi în poză):Am văzut o mulţime de picturi, sculpturi şi alte lucruri frumoase pe acolo, dar n-aş putea să povestesc prea multe că nu mă pricep la “fine arts”. Şi nici poze n-am făcut, că nu ştiu dacă era voie. Mă rog, n-am rezistat şi tot am făcut o poză cu telefonul. Ăsta e “marble portrait of greek philosopher”. Da, ştiu că arată cam bizar, tocmai de asta am făcut poza (just another proof that philosophers are freaks ):

Bineînţeles că nu am apucat să vizitez tot ce era pe acolo, că muzeul e foarte mare, poate mai prind o zi în care e intrarea liberă [long live hungarian national holidays (pentru cine nu ştie ce-i pe 23 octombrie)]. Unde se vindeau cărţi poştale, carneţele şi alte chestii de astea am văzut un album sau carte (sau cum ar trebui să-i zic?) foarte fain cu poze din aceleaşi locuri din Budapesta în 2000 şi în 1900. Before asking, nu l-am luat, doar era tot un fel de piesă de muzeu, nu?

Cam atât cu week end-ul meu prelungit, heavy school stuff incoming. No worries yet, though.

Ce se mai trimite pe mail…

Azi am primit un mail foarte important, intitulat sugestiv “citeşte”, care, aparent, n-ar fi trebuit să fie spam. Însă, după cum am zis, numai aparent. Iată-l:

Am vrut să evidenţiez cele două puncte cheie, dar ar fi fost un fel de spoiler, nu-i aşa? Aşa aş fi vrut să dau click pe minunăţia de attachment, dar m-am gândit că n-am nevoie de şi mai mulţi viruşi.

Poor stuff@Dragon Age

Am încercat şi eu, dacă pot spune aşa, nou apărutul character creator de la Dragon Age: Origins. De ce nu zic că l-am încercat de-a binelea? Pentru că nu e mare lucru de încercat. Dar să încep cu începutul…

Am încercat să trec peste intro, care nu m-a impresionat deloc, în special scenele care ar fi trebuit să contribuie la aspectul “gloomy” şi chipurile serios al jocului. Pe urmă, indiciile pe care le lasă despre story nu mi s-au părut cine ştie ce: evil powers unleashed şi misiunea de a reuni toate forţele binelui pentru teribila confruntare. Pentru un RPG, mai ales care se proclamă succesorul spiritual al lui Baldur’s Gate, mi-ar fi plăcut ceva uşor diferit de scenariile standard. Însă trecând peste toate astea…

Crearea personajului m-a dezamăgit. Nu păstrează mai nimic din complexitatea AD&D, iar înşiruirea de skill-uri mă duce cu gândul la hack’n’slash-uri sau MMO-uri, mai curând [big "bleah" here]. Şi opţiunile sunt puţine: human, elf sau dwarf şi fighter, mage sau thief. Probabil că mai sunt variaţii la clase, în funcţie de ce skill-uri alegi. Când ajungi la final nu poţi să nu exclami “Gata?!”. În 10 minute am epuizat toate posibilităţile. So much for character creation. Şi când mă gândesc câte persoanje am creat (fără să mă apuc de jucat cu toate) prin alte jocuri…

Am vrut să pun şi nişte poze cu “operele” mele, dar se pare că ol’ print screen nu merge. Încă un -1 de la mine. Şi încă un -10 pentru descrierea de pe site-ul oficial (şi mă gândesc dacă nu e prea puţin). Fără alte comentarii, behold:

From the makers of Mass Effect™, Star Wars®: Knights of the Old Republic™, and Baldur’s Gate™ comes an epic tale of violence, lust, and betrayal.

Catastrofal?

N-am scris aici despre, să-i zic, porţia de socializare de la prânz sau cină (că micul dejun nu-l prind niciodată ) de la cantină. Uneori mai dau de colegi de-ai mei, alteori de studenţi de pe la alte specializări pe care-i ştiu din altă parte, alte ori de oameni mai sociabili care întreabă una-alta. Bineînţeles, conversaţiile sunt cât se poate de banale, dar, după cum am observat, în felul ăsta îţi dai seama mai uşor de particularităţile oamenilor care vin din alte ţări, sau de punctele comune. Bunăoară, azi am schimbat câteva vorbe cu un coleg din Slovacia. Îmi spune că s-a uitat aseară la un meci şi că “We lost.” Mă gândesc, wow, nu numai românii au obiceiul (prost, în opinia mea, but anzway) să se identifice cu o echipă. Pe urmă îmi aduc aminte că am văzut pe undeva că era şi un meci cu România, dar bineînţeles, cum nu m-a interesat, nu ştiam rezultatul. Îi zic că ştiam că-s mai multe meciuri, incusiv cu România, dar nu ştiu rezultatele. La care îmi spune “I think you lost.” Tot ce se poate, din câte ştiam eu oricum nu mai erau şanse de calificare. But still, modul în care a spus-o mi s-a părut ciudat, ca şi cum aş fi pierdut eu ceva. Ceea ce nu e cazul, I could care less. Ma gândesc încă o dată cât e de aiurea să zici “noi” când vorbeşti de o echipă de fotbal. După ce am venit înapoi în cameră m-am gândit să văd şi eu care-i rezultatul că poate mă mai întreabă careva. Şi văd un titlu magnific: Serbia-România 5-0. Catastrofal. Catastrofal indeed, şi totuşi… mă gândesc iar la ce auzisem mai devreme: “I think you lost.” Probabil că omul a vrut să fie politicos.

Update: Între timp i-am luminat ziua unui coleg din Serbia care nu mai ştia pe nimeni din România şi n-avea pe cine să tachineze. Ce-a zis? Well, of course, “You were crushed!”. Când m-a întrebat şi cum mă simt după această umilitoare înfrângere i-am spus că am vrut să profit de faptul că stau la etajul 9 şi că geamurile sunt destul de mari să-mi curm suferinţa dar nu ştiu cum se face că m-am răzgândit.  În altă ordine de idei, well done pentru “noi”!

Cum se mai studiază filosofia (1)

M-am întrebat de mai multe ori cât de mult contează pentru cineva unde a făcut facultatea. Răspunsurile posibile m-ar fi ajutat într-un fel să fac ordine printre, să zic, profilul oamenior pe care i-am întâlnit în ultima vreme. Însă oricum aş fi privit problema, nu m-aş fi gândit niciodată să fac o judecată de genul “X, Y şi Z ştiu cam aceleaşi lucruri, se descurcă la fel la anumite cursuri pentru că toţi au studiat la aceeaşi facultate.” Şi totuşi, într-o discuţie cu o colegă, exact asta am auzit. Mai exact, despre ea şi alţi colegi care au studiat la Belgrad. Ideea mi s-a părut inacceptabilă din start: nu toţi s-au pregătit la fel pentru toate disciplinele, nu au învăţat le fel etc. Răspunsul n-a fost decât o nuanţare: studenţii buni ştiu cam aceleaşi lucruri. Bine-bine, dar studenţii buni sunt şi ei oameni: au cursuri care le plac, cursuri care nu le plac, ore de la care chiulesc, speculează ce se poate specula şi aşa mai departe. Nu a reuşit să mă convingă. Şi totuşi, mai surprinzător a fost alt lucru.

Că au citit cam aceleaşi lucruri, care erau obligatorii pentru cursuri. Şi din lecturile astea am auzit aproape de operele complete ale lui Kant şi Hegel. N-am putut să ascult mai mult, sau mai degrabă să concep mai mult. Nu pot să-mi închipui cum ar citi cineva numai pe unul din filosofii ăştia într-un semestru, hai, un an, hai, chiar dacă se suprapun unele discipline. Pur şi simplu nu pot. Când i-am spus cât de “mult” se citea pe la mine s-a mirat: cum treceam examenele, de pe ce învăţam? Nu ştiu cum a perceput răspunsul firesc: veneam la cursuri, luam notiţe, aveam şi suport de curs câteodată şi până şi oamenii mai puţin… talentaţi puteau spune trei prostii din curs. Şi aşa se întâmplă, mai mult sau mai puţin, pe la toate facultăţile din România. Până anul ăsta n-am auzit pe nimeni să înveţe pentru un examen din Hegel din cărţile lui… Hegel.

Nu cred că e nevoie să mai spun care sunt dezavantajele sistemului cu care m-am obişnuit din România. Însă unul din puţinele avantaje ar fi acela că îţi permite să citeşti ce te interesează. Şi abia aici pot să spun că într-adevăr contează ceea ce vreau eu să fac şi cum gândesc eu. Dacă citeşti bibliografia obligatorie de la toate cursurile (la fel de obligatorii) şi la fel fac ceilalţi, nu văd nici un beneficiu de care să fii tu mulţumit. Şi nici nu cred că lecturi masive din clasici ar fi “the right answer”. În sfârşit,  concluzia provizorie e că trăiesc într-o lume diferită faţă de ei. Rămâne de văzut şi dacă de restul lumii.

Breakin’ newz!

OMG, cine a invadat Google şi a pus în locul siglei semnul diabolic (care, în conformitate cu spusele marilor înţelepţi şi mistici ai neamului, conţine blestematul număr 666)?

Proof: